Zeci de echipaje de echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au fost angrenate într-o acțiune de amploare desfășurată vineri dimineață ce a vizat transportul de persoane și de marfă.
Raziile s-au axat în principal pe modul în care sunt respectate prevederile legale la transporturile mărfurilor și la documentele de proveniență ale acestora. De asemenea, s-au oprit în trafic și mijloacele de transport persoane pentru a fi verificate atât licențele cât și normativele ce trebuie respectate cu privire la numărul de locuri autorizat care să corespundă cu cel al călătorilor.
”În această dimineață în județ s-a desfășurat o acțiune pe linia respectării normelor legale din domeniul transportului de mărfuri și persoane. Acțiunea s-a desfășurat în mai multe județe din țară și a fost coordonată de șeful Poliției Române, chestorul Bogdan Despeșcu. La Botoșani polițiștii au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei” – Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Două dintre amenzi au vizat abateri de la regimul legal privind transportul de marfă. Acțiunile vor continua și în perioada următoare. (G.E.)