Județul Botoșani va avea încă patru puncte de lansare a rachetelor antigrindină - FOTOGALERIE

Au fost identificate cele patru locații, urmând ca în cursul zilei de marți să se facă determinările din teren.

 

Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, s-a întâlnit în această dimineață cu Daniel Florea, director de program al operatorului licențiat al Unității de Combatere a Căderilor Antigrindină Moldova (UCCG Moldova), și cu Cristian Delibaș, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Botoşani.

 

Discuțiile au vizat suplimentarea punctelor de lansare de pe raza județului Botoșani, cu 4 puncte noi.

 

Suplimentarea se face pentru acoperirea întregului areal al zonelor de cultură.

 

În urma discuțiilor, au fost identificate 4 locații, urmând ca pe parcursul zilei de astăzi să se facă determinările din teren, pentru a vedea dacă locațiile corespund.

 

Primele 10 puncte s-au stabilit în luna mai, iar astăzi se face recunoașterea pentru încă 4 puncte pe raza comunelor Durnești, Albești, Răuseni și Avrămeni.

 

În perioada următoare se vor efectua studiile geotehnice pentru cele 14 locații.

 

În total, județul Botoșani va avea 14 puncte de lansare a rachetelor antigrindină, care vor face parte din Grupul de combatere Suceava – Botoșani, coordonarea operațională a acestuia urmând a fi realizată prin punctul de comandă al UCCG Moldova 1 – Iași.

 

Prefectul Sorin Cornilă a declarat că agricultura este un domeniu prioritar la nivelul Executivului, iar rachetele antigrindină vor proteja culturile agricole de pe raza județului Botoșani. Este vorba despre implementarea Hotărârii de Guvern nr. 426/25.03.2022 privind aprobarea obiectivelor etapei a XXII-a 2022 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creștere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024. Daca totul va decurge conform planificării, în primăvara anului 2024 vom avea 14 stații antigrindină funcționale care vor acoperi întreaga raza a județului Botoșani.