Medicamentele care pot trata aceste boli incurabile sunt destul de scumpe, iar judecătorii le dau dreptate pacienților.
Bolnavii de cancer au dat statul român în judecată pentru că acesta nu compensează toate tratamentele.
Statul român a pierdut în instanță după ce a fost dat în judecată pentru că acesta nu compensează toate tratamentele bolnavilor de cancer din România, unele din ele fiind foarte scumpe.
Laura Zaharia este unul dintre pacienții care au câștigat în instanță procesul de judecată cu statul român și a vorbit despre acest lucru în direct la Antena 3 CNN. Ea a precizat că deși a câștigat procesul de judecată, încă este nevoită să își plătească din propriul buzunar tratamentul pentru că instituțiile statului dau vina unele pe altele atunci când vine vorba să ofere compensația.
Laura Zaharia
"Tratamentul pe care îl fac acum îl cumpăr din Turcia și costă 13.000 de lei, 28 de zile de tratament. Dacă l-aș fi cumpărat din Uniunea Europeană prețul era dublu. Din octombrie cumpăr în continuare pentru că instituțiile dau vina unele pe altele. Am vândut o casă. De șapte ani am probleme. Comunitatea noastră m-a ajutat foarte mult prin Asociația Pacienților Oncologici, prietenii, firmele, cunoscuții au făcut donații, iar fiul meu este banca mea"
Iolanda Gheorghiu, președinte al Asociației Pacienților Oncologici din România a confirmat faptul că medicația nu este decontată de statul român.
Iolanda Gheorghiu
“Pornind de la Constituție, noi avem dreptul la tot ce înseamnă servicii medicale gratuite, iar oncologia face parte din programul național. Teoretic pacienții oncologici ar trebui să aibă acces la tot ce înseamnă tratament pe care medicul specialist îl recomandă fiecărui pacient în parte. Cei mai mulți pleacă în Istanbul și Viena pentru că medicația este mai ieftină ca la noi în țară. Agenția Națională a Medicamentului are și rolul și obligativitatea să asigure aceste medicamente. Ei chiar pot să o facă. Dau vina unii pe alții. Un fost ministru al Sănătății s-a scăpat și a spus că nu se găsește pe agenda lor”
Judecătorii le dau dreptate pacienților și obligă statul să plătească o compensație de 100% pentru aceste tratamente, bolnavilor de cancer.