Jucătorul accidentat grav la Botoşani s-a externat: Am 9 şuruburi puse,eu văzusem doar 6

 

Jucătorul de la Gaz Metan Mediaş accidentat grav în partida disputată pe 19 decembrie la Botoşani a fost externat vineri din clinica de la Gyor, unde a fost operat. Dan Roman a părăsit spitalul după ce i s-a schimbat pansamentul, iar doctorul s-a uitat la operaţie.

„Timp de o lună, în fiecare zi, trebuie să îmi fac o injecţie în stomac"

dan roman externat La plecare a avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută.
„Am vorbit cu medicul şi mi-a dat şi fişa operaţiei. Faţă de ceea ce ştiam eu din ţară, lucrurile au fost ceva mai complicate, dar trebuie să ajung acasă să mi se explice exact. De exemplu, astăzi mi-au spus că am nouă şuruburi puse. Eu văzusem doar şase...”, a declarat Dan Roman pentru ProSport.
Vârfului medieşenilor i s-a dat şi un tratament.
„Timp de o lună, în fiecare zi, trebuie să îmi fac o injecţie în stomac. O să le fac singur, nu am probleme. Chiar mi-am făcut zilele trecute una de test şi a ieşit bine. Apoi, după ce îmi vor scoate primul şurub, îmi vor spune şi paşii pe care trebuie să îi fac în prima fază a recuperării. Uşor, uşor trebuie să învăţ să calc din nou”, a mai afirmat Dan Roman.

"Mi-e teamă să nu fac ceva greşit"

Odată cu externarea acesta trăieşte o senzaţie continuă de frică. 
„Am o stare ciudată! Odată ieşit din spital mi-e teamă să nu fac ceva greşit şi să am probleme la picior. Probabil că e totul în capul meu... o să îmi revin, dar deocamdată am sentimentul ăsta ciudat. Mă gândesc, totuşi, că dacă exista un pericol real nu mă lăsau să plec...”, a mai spus Dan Roman.
Atacantul a suferit o luxaţie tibio-astragaliană dreaptă cu fractură maleolă peronieră dreaptă după o intervenţie a fundaşului Ciprian Dinu de la FC Botoşani.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Sărbători chinuitoare, cu 6 şuruburi şi o tijă în picior pentru atacantul rupt la Botoşani