Metodă inovativă implementată la FC Botoșani.
Italianul Massimo Stalteri care a venit pe postul de preparator fizic a venit cu această metodologie nouă și anume de a monta fiecărui jucător câte un aparat GPS.
”Ne propunem ceva, ne planificăm un lucru, îl monitorizăm cu aparatura pe care o avem la dispoziție și una destul de performantă, completă și complexă și atunci în funcție de parametrii pe care-i dezvoltăm, ne programăm celelalte antrenamente”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Aparatul are mai multe calități care ajută staff-ul tehnic în pregătirea competițiilor oficiale și mai ales pentru menținerea condiției fizice a jucătorilor.
”Monitorizarea jucătorilor la antrenamente cu un sistem GPS destul de modern, care ne oferă toate datele de antrenament care pot fi utile. Ideea este că putem monitoriza foarte bine antrenamentul, nu ne ajută foarte mult după ce am făcut planificarea dar știm ce am greșit și trebuie să îmbunătățim în continuare. Adică o să știm mereu unde nu ne-am atins parametrii pe care ni i-am propus”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Aparatura a fost investiția clubului FC Botoșani, la cererea italianului.
”Este o metodă cu care a venit Massimo și pe care eu o văd foarte eficientă. Și pentru mine e ceva nou”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani