Jucător de la FC Botoșani curtat de FCSB-ul lui Gigi Becali

„Vor mai veni jucători la FCSB”. Anunțul îi aparține lui Gigi Becali și a fost făcut după ce vicecampioana i-a rezolvat pentru sezonul următor pe Belu, Oaidă și Olaru, iar pentru Laidouni s-a înțeles verbal cu FC Voluntari.

 

Un alt nume pe care Becali îl dorește e Andrei Burcă, fundașul de 26 de ani de la FC Botoșani.

 

Prestațiile foarte bune pe care Burcă le-a avut în final de play-out l-au readus pe acesta în grațiile lui Becali. Patronul FCSB l-a mai vrut și în vara anului trecut, lucru dezvăluit chiar de Gigi.

 

„Eu le-am zis și lui Dică, și lui MM despre Burcă, dar ei au zis că nu e valoros. Mie îmi place, e puternic, l-am văzut că dă bine și cu capul”, a spus atunci Becali, care n-a mai insistat pentru achiziționarea lui.

 

Acum însă, Becali îl dorește iarăși și s-ar putea să ajungă zilele viitoare la un acord cu gruparea moldavă. Un atu în plus sunt relațiile foarte bune pe care Gigi le are cu patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime, dovadă că în ultimii ani s-au realizat foarte multe transferuri între cele două echipe, scrie prosport.ro.

 

39 de meciuri

dintr-un maximum posibil de 40, a jucat Burcă pentru Botoșani în actualul sezon, în care a reușit și două goluri, ultimul chiar în victoria de vineri, de la Iași, scor 2-0

 

23 de ani

și jumătate era vârsta lui Burcă în momentul în care a debutat în Liga 1, în septembrie 2016, în meciul Poli Iași - Botoșani 0-1

 

750.000 €

e cota la care e evaluat Andrei Burcă pe site-ul transfermarkt

 

4 jucători

a luat FCSB de la Botoșani în ultimii ani: Golofca, Moruțan, Mihai Roman și Oaidă

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store