Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean al Protecţiei Consumatorilor au efectuat un control tematic la comercianţii care vând jucării, în special importate din China. La nivel local, din cei 16 operatori economici vizaţi, 9 au fost depistaţi cu abateri.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat peste 1.500 de jucării, în valoare de aproape 11.000 de lei, dintre acestea fiind găsite cu abateri în jur de 100. Nouă operatori economici au fost sancţionaţi cu avertisment în timp ce doi cu amendă contravenţională în valoare totală de 10.000 de lei. „Cei doi operatori economici care au fost sancţionaţi fiecare cu câte 5.000 de lei, au fost sancţionaţi datorită faptului că nu aveau avertismente în limba română necesare pentru copiii sub trei ani. În general, produsele din China, anul acesta s-a observat pe piaţă în municipiul şi în judeţul Botoşani, jucăriile care vin din China sunt produse distribuite de importatori cu eticheta UE, 94% aş putea spune din jucăriile verificate s-au găsit cu avertismente pentru copiii sub trei ani”, a declarat Carmen Aţurcăniţei, comisar CJPC. În cazul în care se mai practică metoda confecţionării de jucării pe vapoare, potrivit comisarului, cel puţin sunt respectate normele europene, iar respectivele produse au avizele necesare pentru a putea fi scoase pe piaţă. (G.E.)