Jîjîie, director de aproape 60 de milioane la Memorialul Ipoteşti

 

Întruniţi miercuri dimineaţă în şedinţă, consilierii judeţeni l-au numit în funcţia de manager al Memorialului Ipoteşti pe economistul Miluţă Jîjîie. Acesta ar urma să aibă un mandat de trei ani şi a fost desemnat şef al instituţiei culturale după un concurs la care a fost singurul participant. Proiectul de hotărîre a suscitat totuşi discuţii. Unul dintre consilierii judeţeni a reclamat că acolo continuă să existe conflicte şi a cerut noului director să facă ordine. “Este o oarecare persoană acolo care se tot dă la televiziune acolo şi l-aş ruga pe dl.director să îi dea fişa postului”, a afirmat Dumitru Codreanu. El a cerut organizarea unui concurs pentru funcţia de director adjunct şi nu numirea unei persoane cu evitarea acestei proceduri. Cum nu s-a amintit ceva de salariul acestuia, înseamnă că va fi retribuit în continuare cu aproape 6.000 de lei brut pe lună.