Japcă „multidrog” pe spatele nebunilor made in „clanul Samoilă”

 

Să primeşti un aparat de care nu ai nevoie, să te angajezi să cumperi şi tot felul de alte materiale pentru aparatul respectiv, să semnezi un contract fără dată şi fără număr, iar toate astea garnisite cu nişte facturi care apar, dispar şi iar apar. Aceste lucruri, imposibile la prima vedere, sunt însă cât se poate de posibile atunci când la mijloc sunt banii statului. Sunt chiar reale şi s-au întâmplat la Botoşani.

„Este scump, sofisticat, nu ne putem permite achiziţionarea lui!!!”
„Fără să ne consulte cineva, în luna iunie (10,11, 12) aparatul a fost adus în laborator, de la Spitalul Mavromati. A fost adusă o echipă, care l-a pornit şi calibrat foarte greu. A fost adus cu rotorul stâng crăpat, deci partea stângă nu funcţionează!!
După ce l-au pornit şi au instruit chimistele, au plecat şi nu erau bine ieşiţi pe poartă că a pornit alarma şi iar s-a stricat (…). Eu nu am primit nici un document prin care reiese că aparatul este funcţionabil sau rămâne în laboratorul nostru.
Aparatul este foarte scump, reactivii la fel. Nu ne putem permite achiziţionarea unui autoanalizator aşa scump şi nici nu avem nevoie pentru specificul analizelor bolnavilor noştri.
Aparatul este scump, sofisticat, nu ne putem permite achiziţionarea lui!!!”
Adresa de mai sus, care aduce cu un apel disperat, a fost semnată de biologul specialist Olga Savin, şefa laboratorului de analize medicale şi face referire la autoanalizatorul Selectra XL. Scrisoarea a fost trimisă directorului medical al fostului Spital de Psihiatrie în decembrie 2010, la jumătate de an după ce aparatul în cauză a fost adus la unitatea medicală. Cum a ajuns acolo este un mister marca „Sam Geodis”.
Varianta oficială este că unul dintre şefii de la Psihiatrie a avut ca misiune perfectarea unei înţelegeri cu Spitalul Judeţean pentru efectuarea unor analize care nu puteau fi făcute în propria unitate. Coincidenţă sau poate nu, când respectivul încerca să rezolve problema la „Mavromati” s-ar fi întâlnit cu reprezentanţii SC Sam Geodis SRL care tocmai dislocau aparatul Selectra XL de la Spitalul Judeţean deoarece acesta îşi externalizase laboratorul. În urma unor discuţii cu aceştia s-ar fi hotărât aducerea lui la Psihiatrie. Condiţiile în care s-a făcut acest lucru şi modul în care unitatea medicală a ajuns datoare firmei cu peste jumătate de miliard de lei vechi sunt neelucidate nici până astăzi.
Aparatul adus de trei luni zăcea nefolosit
Aducerea acestuia a fost discutată în Comitetul Director al fostului Spital de Psihiatrie abia în septembrie 2010, la trei luni deci de la montarea lui în unitate. În procesul verbal aferent şedinţei se menţionează că personalul din laborator, Olga Savin şi Gabi Prisacaru, nu au semnat procesul verbal de predare-primire deoarece aparatul şi funcţionarea acestuia puneau o serie de întrebări şi nu avea actele necesare. Mai mult, se consemnează şi că Selectra XL nu a fost folosit niciodată de când a fost adus. Şi asta nu este tot.

„Reactivii care au fost aduşi prin comandă costă foarte mult, aproximativ câr ar costa reactivii la aparatul existent pentru o perioadă de un an”, se arată în procesul verbal al şedinţei Comitetului Director. Vasile Dănilă, şeful serviciului administrativ, achiziţii, transport, susţinea că nu ştie ceva de aparat. „Normal era să fie trecut la achiziţii şi să fie informat, d-lui nu a semnat nici un act, nu a fost consultat”, se mai spune în procesul verbal. Ceilalţi membri ai CD arată că unitatea are probleme cu plata salariilor şi nu îşi poate permite asemenea cheltuieli. În consecinţă, dr. Nicolae Vlad, managerul de la acea dată, cere returnarea aparatului.
Laboratorul nu l-a vrut, serviciul de achiziţii nu l-a adus, dar aparatul a ajuns la spital
La câteva săptămâni după ce se instalase la Psihiatrie, Gabriel Oprişanu şi ceilalţi noi oameni din conducere observă ciudăţeniile privind Selectra XL astfel încât în decembrie se constituie o comisie de cercetare disciplinară. Ancheta internă scoate la iveală aspecte uluitoare. „Toate tranzacţiile comerciale şi financiare dintre spital şi SC Sam Geodis SRL în cursul anului 2010 nu au fost realizate de serviciul administrativ, achiziţii, transport din unitate”, declara Vasile Dănilă, la acea dată şef serviciu administrativ, achiziţii, transport. Deci laboratorul nu a dorit aparatul şi nici nu s-a ocupat de aducerea lui, iar serviciul care răspunde de achiziţii nu are nici o treabă cu afacerea. În plus, se descoperă că nu există contract pentru Selectra XL. Culmea, acesta apare tocmai când noii directori au început să se intereseze de afacere. „În timpul desfăşurării anchetei societatea Sam Geodis SRL a aflat ce se întâmplă (de unde, de la cine? – n.r.) şi a transmis prin fax contractul de furnizare (nu ştiu nimic despre existenţa originalului). Din ziua în care s-a finalizat ancheta nu am ştiu nimic de deciziile luate de conducere”, afirma Constantin Rizac, pe atunci şeful biroului achiziţii de la Psihiatrie.
Selectra XL „gratuit” bagă bani frumoşi în conturile firmei
Contractul în cauză scoate la iveală adevărata miză a afacerii. Deşi aparatul este acordat gratuit spre folosinţă, firma îşi asigură practic venituri frumoase de pe urma cedării acestuia. „Folosinţa se acordă cu titlu gratuit, urmând ca bunul să fie efectiv utilizat în interesul laboratorului de către utilizator, iar costurile aferente utilizării acestuia să fie acoperite în întregime de către utilizator. Prin costuri aferente se înţelege achiziţia de reactivi şi consumabile necesare bunei funcţionări a analizorului pe o perioadă de cel puţin 12 luni”, scrie în capitolul „preţul folosinţei” al contractului dintre SC Sam Geodis SRL şi Spitalul de Psihiatrie. Cu alte cuvinte, spitalul se obligă să cumpere reactivii necesari aparatului de la „Sam Geodis”. Întregul contract pare unul semnat „în genunchi” de unitatea medicală. Astfel, deşi se obligă că cumpere reactivi şi consumabile pe un an, firma asigură service şi întreţine pentru numai şase luni, după care furnizează contracost piese de schimb.



Definitoriu este că, în timp ce capitolul de obligaţii al firmei are cinci rânduri, cel al spitalului se întinde pe aproape jumătate de pagină. Finalul este apoteotic: „Furnizorul poate rezilia contractul printr-o notificare prealabilă de cinci zile, utilizatorul fiind obligat să restituie echipamentul în termen de 48 de ore de la solicitarea furnizorului”. Bineînţeles că spitalul nu beneficiază de o asemenea prevedere. Interesant este că, deşi Psihiatria se obligă practic să cumpere materiale de la societate, contractul este intitulat „de dare în folosinţă aparat”. După ce că a sosit prin fax în timpul anchetei interne, acesta nu are dată şi nici număr. Este semnat de Andrei Samoilă, în calitate de director general al SC Sam Geodis SRL şi de directorul general Nicolae Vlad, contabilul şef Dorel Cordoş şi consilierul juridic Radu Pintilie, din partea spitalului.
Banii pe reactivi se cer înainte ca aparatul să ajungă la spital
Că adevărata miză a afacerii o reprezintă cumpărarea de la firmă a materialelor necesare aparatului o dovedeşte faptul că pe 8 iunie societatea emite cinci facturi tocmai cu reactivi şi consumabile. Acestea conţin kituri de la fier şi calciu până la colesterol şi uree, având o valoare totală de 29.117 de lei. Facturile sunt deci emise cu două zile înainte ca aparatul să ajungă la spital. Asemenea contractului şi facturile par demne de „Dosarele X”. În decembrie 2010 Cristina Panait, directorul financiar-contabil de la acea dată al Spitalului de Psihiatrie, îşi anunţă managerul că facturile respective sunt semnate de primire, dar nu sunt înregistrate în contabilitate.
Firma vinde spitalului şi teste multidrog pentru vreun an şi jumătate
Tot atunci se depistează încă o factură emisă în octombrie 2010 prin care spitalul a cumpărat de la acelaşi agent economic 140 teste multidrog în valoare totală de 17.360 de lei. Aceasta în condiţiile în care într-un an spitalul consuma doar în jur de 100 astfel de teste. Cum au ajuns materialele aferente aparatului la Psihiatrie este iarăşi o chestiune plin de semne de întrebare. Recepţia a fost făcută de magazionera Liliana Asavei, dar nu au fost depozitate în magazia de care răspundea, ci în laborator. „Am fost anunţată să vin să iau recepţiile (din motive necunoscute de mine) că nu pot fi înregistrate”, menţiona Liliana Asavei într-o notă explicativă.


Afaceri „marca Samoilă”, de la reactivi la halate şi pijamale
Când e vorba de vândut ceva la Psihiatrie, SC Sam Geodis SRL acoperă o paletă cât se poate de largă de produse şi materiale. Astfel, prin amintita adresă trimisă de directorul financiar-contabil managerului se aminteşte şi de o factură emisă în 8 iulie 2010. Ei bine, prin aceasta Spitalul de Psihiatrie cumpăra 85 huse saltele impermeabile şi 400 de pijamale adulţi iarna pentru un preţ total de 49.900,08 lei. Firma în cauză este nimeni alta decât cea despre care Botoşăneanul a relatat în februarie 2011 că a vândut aceleiaşi unităţi mediale saltele, pijamale, halate şi alte bunuri de acest gen la suprapreţ. Afacerea de atunci s-a ridicat la 99.776 lei, însă produsele livrate costau în realitate cu circa 10.000 dolari mai puţin. Marfa care a făcut obiectul achiziţiei a fost produsă de SC Iomar SRL Săveni, care a şi transportat-o la spital, doar că nu a vândut ea direct unităţii medicale, ci SC Sam Geodis SRL, care doar emis o factură prin care şi-a pus un „capac” de fix 33.257 de lei. Ca şi în cazul reactivilor şi textilele din 2010 au fost cumpărate fără un referat de necesitate. Tot atunci am relatat că firma în cauză îşi are sediul la marginea prăfuită a oraşului Săveni (foto stânga) în casa familiei Adela şi Jănică Samoilă, nimeni alta decât fosta directoare a BCR Săveni, că administrator este Andrei Samoilă, fiul celor doi şi că deţinători de părţi sociale sunt acesta şi tatăl său.
Spitalul plăteşte tot
Pe 13 ianuarie 2011, date fiind aspectele grave constatate, comisia de disciplină constituită la Spitalul de Psihiatrie şi-a suspendat activitatea şi a sesizat Consiliul Judeţean, instituţie căreia i se subordonează. Pe 8 februarie 2011 CJ a returnat dosarul menţionând că a expirat termenul de şase luni de la săvârşirea faptei prevăzut de Codul Muncii prin care angajatorul poate dispune aplicarea unor sancţiuni disciplinare. Şefii de atunci ai Spitalului de Psihiatrie ar fi plătit toate sumele facturate de SC Sam Geodis SRL, inclusiv cele din documentele neînregistrate în contabilitate. Ar fi făcut acest lucru după ce au fost ameninţaţi de către un reprezentant al Casei de Asigurări de Sănătate că, dacă nu onorează plăţile, vor întâmpina mari dificultăţi în obţinerea de fonduri de la CAS. Cei din familia Samoilă sunt rude cu un parlamentar PDL. În februarie 2012 Inspectoratul de Poliţie Judeţean demarează o anchetă la Psihiatrie. Cadrele IPJ sunt însă interesate de depăşirea plafonului de salarii…
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE O ALTĂ AFACERE PSIHIATRIE - SAM GEODIS:
 Afacerea “Pijamaua” la Psihiatrie – clanul Samoilă face profit numai din acte
CITEŞTE ŞI:
 Omul din afacerea „Pijamaua”, afacere cu o clinică şi un fost şef de la "Mavromati"