Jandarmii se vor afla, de Bobotează și Sfântul Ioan, în preajma bisericilor din Botoșani

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa atât pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona lăcașurilor de cult, cât și pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19.

 

Sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos îi va aduce pe jandarmii botoșăneni aproape de cetățenii care participă la slujbele oficiate în zece biserici din municipiul Botoșani, trei din municipiul Dorohoi și două din orașul Săveni.

 

”Recomandăm participanților la manifestările religioase să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară, să respecte măsurile stabilite de organizatori pentru evitarea aglomerației în momentul distribuirii apei sfințite și indicaţiile jandarmilor aflați în dispozitiv”,

IJJ Botoșani

 

De asemenea, vineri, jandarmii vor fi prezenți la hramul Bisericii ”Sfântul Ioan” din municipiul Botoșani, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zonă, precum și pentru prevenirea unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store