Jandarmii fac apel la botoșăneni să se comporte civilizat în locurile publice 

În minivacanța de Rusaliile ortodoxe, jandarmii botoșăneni vor fi la datorie, cu misiunea de a preveni și combate faptele antisociale care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

 

Jandarmii vor fi prezenți în zonele aglomerate și vor lua măsurile legale ce se impun în cazul constatării unor fapte de natură penală sau contravențională, fără a tolera încălcarea legislației.

 

Luni, în ce-a de-a doua zi a Rusaliilor ortodoxe, efectivele de jandarmerie vor asigura ordinea și siguranța publică la hramurile mănăstirilor Gorovei, Balș și Sfânta Treime din comuna Știubieni.

 

IJJ Botoșani

„Recomandăm participanților la manifestările publice să acorde atenția cuvenită copiilor care îi însoțesc, să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor

 în mod direct, în cel mai scurt timp, atunci când s-au produs fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”,