Jandarmii combat ”tentațiile iluzorii” în școlile botoșenene

Informarea elevilor în ceea ce priveşte consumul de droguri reprezintă una dintre direcţiile de acţiune ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pe linia prevenirii faptelor antisociale, se arată în comunicatul de presă trimis redacției astăzi, 5 februarie 2016.

 

Proiectul ,,Tentaţii iluzorii”, derulat în anul 2015 în cooperare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, a vizat creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a tinerilor în privinţa riscurilor la care se expun, din punct de vedere legal, social, cât şi asupra sănătăţii, în cazul consumului de tutun, alcool şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice) . În cadrul celor 20 de parteneriate încheiate cu instituţii de învăţământ din municipiile Botoşani, Dorohoi, oraşele Darabani şi Săveni, precum şi din mediul rural, au fost desfăşurate 34 de activităţi preventive, beneficiari direcţi fiind aproximativ 1.300 de elevi.

”De asemenea, cu ocazia acestor activităţi, au fost distribuite 200 de pliante şi au fost prezentate filme cu informaţii şi cazuistică din acest domeniu”, se mai arată în comunicatul emis de IJJ Botoșani.