Jandarmii botoșăneni, prezenți la manifestările estivale din județ

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiunile de ordine publică pentru desfășurarea în siguranță a manifestărilor cultural-artistice care vor avea loc pe raza județului.

 

Jandarmii, în cooperare cu polițiștii și pompierii botoșăneni, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum si pentru prevenirea și stingerea incendiilor la Zilele orașului Flămânzi, Zilele comunei Dersca, Zilele comunei George Enescu, la Balul Gospodarilor din comuna Mihălășeni, dar și la spectacolele în aer liber ocazionate de sărbătorirea împlinirii a 500 de ani de la înființarea comunei Todireni.

 

Nu în ultimul rând, efectivele de jandarmerie, împreună cu partenerii instituționali (polițiști, pompieri) vor lua măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente nedorite pe timpul celor trei zile de desfășurare a Festivalului Național de Muzică ,,Seri Melancolice Eminesciene", organizat la Memorialul Ipotești.

 

Sâmbătă, jandarmii botoșăneni vor participa, în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, la misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal din Super Liga I, disputat de echipele F.C. Botoșani și A.C.S. Oțelul Galați pe Stadionul municipal Botoșani.

 

Zilnic, echipajele de jandarmi vor acționa, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru intensificarea măsurilor de ordine și vor desfășura acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.

 

Jandarmii le recomandă cetățenilor să dea dovadă de înțelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să supravegheze copiii care îi însoțesc și să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

 

În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați în mod direct intervenția jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune sau apelați în cel mai scurt timp numărul unic de urgență 112.