Jandarmi și polițiști, control la un abator; fraudă de peste 1 milion euro

Polițiștii gălățeni au desfășurat astăzi cinci percheziții pe raza județelor Galați și Botoșani la două societăți comerciale și la locuințele a trei persoane fizice. Un abator din Răchiți este implicat într-o rețea de evaziune fiscală și spălare de bani.

 

Prejudiciul cauzat până în prezent la bugetul de stat se ridică la aproximativ 5.000.000 lei.Cele două societăți comerciale au ca obiect de activitate sacrificarea animalelor și comercializarea cărnii.
În această dimineață, ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul unui detașament de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău desfășoară o acțiune pentru probarea activității infracționale a mai multor persoane.
În cadrul acțiunii, polițiștii au vizat documente sanitar-veterinare, cele care privesc relațiile comerciale, activitățile de abatorizare, comercializare a cărnii și documentele de plată.
În perioada 2011-2013, reprezentanții legali ai societăților comerciale ar fi înregistrat operațiuni comerciale nereale având ca scop deducerea tva-ului și sustragerea de la plata impozitelor către bugetul de stat consolidat.Persoanele în cauză vor fi aduse, pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Poliţiştii botoşăneni pe urmele unei afaceri cu un prejudiciu de sute de miliarde lei vechi