Jandarm trecut în rezervă după o carieră îndelungată și o viață plină de încercări - FOTOGALERIE

Un angajat al Jandarmeriei Botoșani a fost recompensat de către camarazii săi după o perioadă îndelungată în care şi-a adus aportul în cadrul inspectoratului. 

 

Plutonierul adjutant șef Petru Siminiceanu, a trecut joi, 28 decembrie 2023, în rezervă, după o carieră militară în care a activat în structurile operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani (IJJ), atât în domeniul ordinii și siguranței publice, cât și în cel al pazei și protecției instituționale.

 

Petru sau „Petrică” cum îi spun colegii săi, a dovedit pe parcursul anilor în Jandarmerie că este un om de succes, fiind un exemplu considerabil pentru ceilalţi, chiar dacă viaţa i-a fost plină de încercări, mai ales în perioada copilăriei şi a adolescenţei.

 

Greul a început încă de la Casa de copii din Pomârla, în școala profesională și ulterior în liceu, dar a avut puterea să o ia de la capăt, dovedind în acelaşi timp că se poate.

 

Petru a parcurs stagiul militar în cadrul Jandarmeriei Române, iar mai apoi I s-a oferit şansa de a fi angajat cpe baza unui contract în Comandamentul de Jandarmi Judeţean Botoşani.

 

O lege din anul 2004 de organizare și funcționare a instituției a fost ocazia potrivită pentru absolvirea examenului de admitere în corpul subofiţerilor, având funcţia de sergent major.

 

Mai mult decât atât, colegii care i-au devenit prieteni după atât de mulţi ani îl iau drept exemplu, Petru având o contribuţie majoră în munca depusă, dar şi o familie pe seamă.

 

De asemenea, urările făcute de către colegi au fost făcute publice pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.