Jaful din decembrie : Soţia lui Huţanu ţinută deocamdată după gratii

 

Cei doi botoşăneni arestaţi în această săptămână în dosarul tâlhăriei de 37.000 de euro rămân deocamdată după gratii. Şi asta nu pentru că Tribunalul Botoşani ar fi respins recursul depus de avocaţi la hotărârea Judecătoriei Botoşani de arestare pe o lună de zile.

Pur şi simplu solicitarea Simonei Huţanu şi a lui Paul Ciubotariu nu s-a mai judecat astăzi, aşa cum era programat iniţial. Una dintre variantele vehiculate ar fi aceea că dosarul a ajuns prea târziu la instanţă şi magistraţii nu au mai avut timp să îl analizeze. Cel mai probabil acest lucru va avea loc vineri. Huţanu este acuzată de favorizarea infractorului, iar Ciubotariu de complicitate, ei fiind reţinuţi în noaptea de luni spre marţi şi arestaţi a doua zi.