Jaful din decembrie : Patronul de la Lebăda are interdicţie la propria fiică

 

Aurel Fediuc nu îşi poate vedea una dintre cele patru fiice. Alături de primar, viceprimari, trei parlamentari şi mai mulţi poliţişti, procurorul de caz i-a pus şi interdicţia de a se întâlni cu Simona Huţanu, soţia lui Daniel Huţanu, cel arestat sub acuzaţia de tâlhărie în dosarul jafului din 28 decembrie.

Astfel, omul de afaceri locuieşte în casa pe care o deţine la câteva sute de metri de Complexul Lebăda, în timp ce fata sa stă în oraş. Acesta susţine însă că în actele de identitate Simona încă figurează ca având adresa în imobilul în care locuieşte şi el acum şi că, oricum, el nu obişnuia să vină prea des în Botoşani. „Eu în ultimii doi-trei ani, în afară de Lebăda şi înapoi spre casă, am mai fost de două ori la tratament, la inimă şi la operaţie, atât”, a afirmat Aurel Fediuc. Acesta este acuzat că a încercat să modifice probe din dosarul tâlhăriei prin ameninţări şi promisiuni la adresa lui Costel Jitariuc, dar şi prin ameninţări la adresa martorilor, totul cu scopul de a obţine o altă încadrare juridică pentru ginerele său Daniel Huţanu. În acelaşi timp, Simona Huţanu este acuzată de favorizarea infractorului. Ea ar fi ascuns probe ale cauzei şi ar fi încercat să influenţeze părţile şi martorii din dosar în scopul asigurării sustragerii autorilor tâlhăriei de la urmărire penală. „Cei doi nu doar că sunt părţi în dosar, sunt inculpaţi”, şi-a explicat decizia procurorul Dragoş Bujorean. Ambii au fost reţinuţi şi eliberaţi ulterior de instanţă.
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV : Patronul de la Lebăda rupe tăcerea într-o scrisoare incendiară - CITEŞTE-O
 Jaful din decembrie: Simona Huţanu eliberată de instanţa de judecată