Jaful din decembrie: O parte din acuzaţi au scăpat de restricţii

 

O parte dintre persoanele care sunt acuzate că ar fi participat la săvârşirea jafului din decembrie 2011 asupra lui Costel Jitariuc într-o formă sau alta au scăpat de restricţiile impuse de procuror pe durata urmăririi penale.

Este vorba în principal de cinci persoane care nu se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, adică Marius Aroşiţei, Paul Eduard Ciubotaru şi Florin Ciobanu acuzaţi de  complicitate la tâlhărie constând în aceea că au sprijinit pe autorii infracțiunii la săvârșirea faptei, precum şi Simona Huţanu împreună cu Aurel Fediuc acuzaţi de favorizarea infractorului sau ameninţare. Ei au avut o serie de interdicţii şi obligaţii respectiv să nu părăsească localitatea, să nu contacteze părţile care fac obiectul acestui dosar adică ceilalţi inculpaţi, martori sau alte persoane importante din oraş. Această măsură a fost valabilă pentru o perioadă de 30 de zile. „În momentul în care a fost sesizată instanţa de judecată s-a încheiat urmărirea penală, deci măsura nu mai poate fi prelungită de procuror, măsura preventivă încetează de drept la expirarea termenului. Măsura asta poate fi luată de către judecător dacă acesta apreciază că este utilă procesului penal”, a declarat procurorul Ciprian Mihai, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. De asemenea, o nouă măsură de restricţii pentru cele cinci persoane poate fi solicitată de judecător numai după primul termen al procesului. În schimb, au rămas după gratii patru dintre acuzaţi, respectiv Daniel Huţanu, Constantin Huţanu, Andreea Mihalache şi Florian Roman. Ei au solicitat prin apărători eliberarea din arestul preventiv în cursul lunii martie a acestui an, magistraţii respingând propunerea avocaţilor.
Citeşte şi:
Jaful din decembrie: Fediuc are interzis la primar, şeful Poliţiei şi trei parlamentari