Jaful din decembrie: Lotul Huţanu încearcă eliberarea, 2 magistraţi au refuzat judecarea

 

Cei patru botoşăneni încarceraţi în dosarul tâlhăriei de 37.000 de euro încearcă să scape de arest. Ei au formulat o solicitare de a fi judecaţi în stare de libertate, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a trimis dosarul în instanţă.

Cererile au fost făcute de Daniel Huţanu, Constantin Huţanu şi Andreea Mihalache, cu toţii acuzaţi de tâlhărie şi de Florian Roman, acuzat de complicitate la tâlhărie. Ele au fost respinse miercuri de Judecătoria Botoşani, însă cu toţii au drept la recurs. Interesant este că, pe rând, doi judecători s-au abţinut de la soluţionarea cauzei. Astfel, mai întâi Mihaela Mihalache a formulat o cerere de abţinere. Dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului Irinel Sapariuc, care la rândul său a făcut o solicitare de abţinere, astfel încât abia la treilea judecător desemnat tot aleatoriu a dat amintita soluţie.
CITEŞTE ŞI:
 Jaful din decembrie: Gata ancheta, lotul Huţanu trimis în judecată – AFLĂ inculpaţii
 Parchetul a pus gheara şi pe „Lulu” Romaşcanu în jaful din decembrie – AFLĂ de ce i-au făcut dosar