Jaful de la amanet: „Suntem pe urmele celor care au preluat marfa de la autori”

 

Cei trei suspecţi care sunt acuzaţi că ar fi participat la jaful armat de la o casă de amanet din municipiul Botoşani au fost audiaţi în cursul zilei de joi, 7 iunie de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Citeşte şi:
Jaful de la amanet: Suspecţii aduşi în cătuşe la Parchet - FOTOGALERIE&VIDEO
Andrei Vacariu de 24 de ani, Ionuţ Adăscăliţei de 25 de ani şi Dragoş Blănaru de 26 de ani au fost identificaţi de poliţişti la Dorohoi unde sunt de altfel şi domiciliaţi însă la momentul în care au ajuns la audieri au refuzat să dea declaraţii. Până la acest moment prejudiciul nu a fost recuperat însă procurorii ar deţine informaţii cu privire la destinaţia la care ar fi ajuns cantitatea de 440 de grame de aur. „Am luat toate măsurile necesare şi facem demersuri în vederea recuperării prejudiciului. Deocamdată aurul nu a fost găsit dar suntem pe urmele celor care au preluat marfa de la autori”, a declarat Titiana Ungureanu, prim procuror adjunct Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Mai mult decât atât, se pare că la locuinţa suspecţilor au fost găsite o serie de bunuri care ar fi fost folosite de autori în noaptea comiterii jafului. „S-au făcut percheziţii, s-au găsit o parte din bunurile folosite la comiterea faptelor. Din câte ştiu suspecţii nu au dat declaraţii, au refuzat să dea declaraţii, s-au prevalat de dreptul de tăcere”, a mai spus Titiana Ungureanu. În noaptea de marţi spre miercuri, doi tineri cu cagule pe feţe şi înarmaţi au pătruns în incinta unei case de amanet situată pe strada Griviţa de unde au sustras 440 de grame de aur în valoare de aproximativ 80.000 de lei. Se pare că ei ar fi acţionat la pont după ce în prealabil au filat locaţia unde s-a comis jaful. Cei trei tineri din Dorohoi care sunt arestaţi preventiv pentru 29 de zile sunt acuzaţi de tâlhărie în formă agravată.
Citeşte şi:
Jaf armat la miezul nopţii la o casă de amanet, hoţii au luat aur de miliarde - VIDEO