Jaf ca în filmele de acţiune: CUM a reuşit un botoşănean să fure bunuri de 80.000 de euro

Un botoşănean din Dorohoi este protagonistul unui jaf ca în filme în Germania. A intrat pur şi simplu cu maşina într-un magazin şi a furat cele mai scumpe produse, în valoare de 80.000 de euro.

 

Claudiu Ştefan Posteucă (32 de ani) un botoşănean originar din Dorohoi, este acuzat de autorităţile germane că a jefuit anul trecut un magazin dintr-un mare complex comercial, ”Landshut Park”.  Dat imediat în urmărire internaţională, botoşăneanul a fost prins luni de poliţiştii români din cadrul Serviciilor de Investigaţie Criminală şi dus la Suceava unde a fost prezentat Curţii de Apel. Magistraţii au decis arestarea acestuia. 


Modul cum a jefuit magazinul este desprins însă parcă din scenariul unui film de acţiune. Cu maşina prin supermarket Autorităţile germane spun că jaful a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Un grup printre care şi dorohoianul au intrat cu maşina în centrul comercial ”Landshut Park”, spulberând pur şi simplu uşile de intrare dar şi cele ale compartimentelor intermediare. Au gonit prin interiorul centrului comercial şi tot cu maşina au intrat prin sticla de protecţie a unui magazin ce vindea telefoane de ultima generaţie, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Adevărul.


Au furat bunuri de peste 80.000 de euro şi au plecat în trombă.  ”Din zona de expoziţie şi vânzare a telefoanelor mobile au furat în special smartphone-uri de ultimă generaţie marca Apple şi Samsung în valoare totală de 86.820 de euro, le-au pus în containere de deşeuri pentru grădină, pe care le-au adus în acest scop şi au părăsit magazinul în doar patru minute”, se arată în mandatul european emis pe numele său 
Dorohoianul va fi cel mai probabil extrădat în Germania.
 

Vezi și: PATRU tineri - pericol public! Jafuri prin Botoșani și Suceava, victimă moartă în urma unei tâlhării