Aurel Mândrilă, suspectul în cazul atacurilor de la Timişoara, a fost eliberat în luna decembrie a anului trecut din Penitenciarul Botoşani, înainte de termen. El fusese încarcerat în 2001 pentru o tentativă de omor sâvârşită la Suceava.
A fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi şase luni, iar cea mai mare parte a făcut-o la Botoşani. În luna februarie a anului precedent a ajuns în comisia de eliberare condiţionată, primind la data respectivă o amânare pentru decembrie 2010, când s-a considerat că îndeplineşte toate condiţiile pentru a-şi recâştiga libertatea. „Este logic, dacă nu prezenta suficientă încredere, nu îndeplinea condiţiile pentru eliberarea condiţionată”, a declarat subcomisarul Iulian Dărângă, purtător de cuvânt al Penitenciarului Botoşani. Mândrilă a ieşit astfel de după gratii cu exact 280 de zile înainte de data la care îi expira în mod normal pedeapsa. Aurel Mândrilă a recunoscut ieri că a înjunghiat trei femei la Timişoara. "Am suferit o decepţie în dragoste! Am fost înşelat! Le-am înjunghiat pentru că nu mai suport femeile", ar fi mărturisit agresorul poliţiştilor din Banat. El este suspectat şi de uciderea unei prostituate din acelaşi oraş.