ITM-ul are adjunct după peripeţii incredibile cu candidaţi nepregătiţi

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) ar putea avea într-un final inspector şef adjunct pe compartimentul sănătate şi securitate în muncă după ce postul a fost scos la concurs de nu mai puţin de cinci ori. Unul dintre candidaţi este aproape numit pe funcţie după ce a contestat nota obţinută la proba scrisă şi a fost astfel ulterior declarat ca fiind admis.
S-au înscris la acest concurs patru candidaţi, respectiv Ioan Domonco, Dan Moldovan, Iulian Cimpoeşu şi Constantin Mircea. Singurul care a reuşit să se apropie de punctajul necesar pentru a accede la interviu a fost Dan Moldovan care a adunat la scris 63,4 puncte, insuficiente însă întrucât minimul era de 70. Acesta a depus o contestaţie cu privire la nota acordată care a fost admisă, rezultatul fiind unul favorabil, astfel încât a reuşit să meargă mai departe la cea de-a doua probă din concurs pe care, de asemenea, ar fi promovat-o. Contactat telefonic de reporterul Botoşăneanul, Dan Moldovanu a evitat să ofere detalii cu privire la promovarea concursului cu precizarea că nu a fost încă emis un ordin de numire. „Încă nu a venit ordinul şi nu ştiu nimic. Până nu vine hârtia eu nu pot spune nimic, să vorbesc de pe pereţi, să se întâmple ceva şi să nu vină actul şi după aia cad eu de fraier. Mie mi s-a spus să aştept ordinul de numire dar până nu văd hârtia în mână nu pot să vorbesc”, a declarat Dan Moldovanu care a mai precizat că verbal i s-ar fi transmis că a promovat examenul însă acest lucru ar urma să fie oficial odată cu emiterea ordinului de numire pe funcţie. Dan Moldovanu este inspector de muncă în cadrul ITM Botoşani.
CITEŞTE:
 Concurs în capitală cu candidaţi de toată ruşinea din Botoşani