Istoricii vorbesc astăzi, la Muzeul Județean, despre Armata română în Al Doilea Război Mondial

Evenimentul marchează împlinirea a 80 de ani de la angajarea României în cea de-a doua conflagraţie mondială.

 

Muzeul Judeţean Botoşani organizează luni, 28 iunie 2021, ora 13.00, în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani, simpozionul şi vernisajul expoziţiei Armata română în Al Doilea Război Mondial.

 

Vor susţine intervenţii: prof. univ. dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară; mr. Codruţ-Ştefan Obreja, comandantul Batalionului 335 Artilerie ,,Alexandru cel Bun” şi dr. Sergiu Balanovici.

 

Manifestările culturale sunt dedicate împlinirii a 80 de ani de la angajarea României în cea de-a doua conflagraţie mondială, fiind organizate în colaborare cu Cercul Militar Botoşani şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ”Regina Maria” – Filiala Botoşani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store