O bancnotă aflată în circulație în prezent a suscitat interesul colecționarilor care sunt dispuși să ofere de cinci ori valoarea inscripționată.
Este vorba despre bancnota de 20 de lei care a fost pusă în circulație la data de 1 decembrie 2021 și face parte din seria de monede și bancnote ce reflectă tradițiile și personalitățile marcante ale istoriei românești.
Un element distinctiv al acesteia este imaginea Ecaterinei Teodoroiu, o figură emblematică, eroină a Primului Război Mondial.
Din punct de vedere numismatic, bancnota de 20 de lei atrage atenția colecționarilor nu doar prin valoarea nominală, ci și prin valoarea simbolică și artistică. Calitatea hârtiei, tehnicile de imprimare și detaliile micrografice contribuie la crearea unui obiect de colecție de interes, care, în timp, poate dobândi valoare pe piața colecționarilor.
Pentru cei pasionați, un astfel de obiect este echivalentul unei investiții în istoria națională și în arta emitentului. De asemenea, mulți colecționează bani vechi.
Articolul publicat de Botoșăneanul: Ce valoare are pentru colecționari bancnota de 20 de lei: Care este cel mai mare preț cu care se vinde pe piața online a atras un val uriaș de oferte la secțiunea comentarii a ziarului.
Numeroși botoșăneni care dețin mai multe bancnote își oferă numerele de telefon celor care doresc să le achiziționeze.
Unii susțin că banii din hârtie cu valoarea de 20 de lei pe care îi au sunt calitativi și fără nici cea mai mică urmă de uzură.
Comerțul online a deschis noi oportunități pentru colecționari, iar mulți se întreabă cu cât se vinde bancnota de 20 de lei pe internet și cum pot identifica cele mai bune oferte pentru aceste adevărate comori. Pe platformele de specialitate și pe site-urile de licitații, bancnota cu Ecaterina Teodoroiu este disponibilă în diferite condiții, iar prețul poate varia în funcție de mai mulți factori.
Bancnotele în stare impecabilă, fără uzură și deteriorări, vor avea un preț mai ridicat față de cele care prezintă semne de degradare.
Colecționarii caută, de obicei, bancnote rare, care să fie aproape perfecte din punct de vedere fizic. Raritatea reprezintă un criteriu important pentru determinarea prețului pe piața colecționarilor.
Astfel, se poate observa că prețul mediu al unei bancnote de 20 de lei variază, de obicei, între 30 și 40 de lei, în funcție de starea acesteia. Pe site-urile de profil, pot apărea oferte de prețuri chiar mai ridicate pentru cele în stare perfectă sau pentru serii consecutive, unele tranzacții depășind chiar pragul de 400 de lei. Cea mai scumpă bancnotă de 20 de lei se vinde cu 5.800 de lei pe internet.
„Bancnotă 20 Lei, ediție limitată, necirculată, 2021, Ecaterina Teodoroiu”, scrie în anunțul cu prețul cel mai mare.