IPS Teofan ajunge, luni, într-o parohie din Botoșani, conferințe și întâlniri preoțești în bisericile din județ

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis public evenimentele ce vor avea loc în parohiile din Botoșani, în perioada 6-12 noiembrie 2022.

 

Conferințe, întâlniri preoțești și rugăciune în bisericile din județul Botoșani, în săptămâna care urmează.

 

Luni, 7 noiembrie

 

Protopopiatul Darabani organizează la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” Concești conferința preoțească de toamnă, cu tema ”Isihasm și modernitate. Mai are loc isihasmul în modernitate?”, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
 

Programul zilei:

- ora  7:45  - sosirea ierarhului;
- orele 8:00 - 10:00 – slujba Sfintei Liturghii;
- orele 10:30 - 13:00 - prezentarea și aprofundarea temei / dialog pe teme administrative.

 

Tot luni, 7 noiembrie, preoții din Protopopiatul Botoșani se vor întâlni în ședința lunară în cadrul căreia va fi susținut referatul cu tema ”Sfântul Paisie de la Neamț – învățătura despre rugăciune”, de Pr. Cărăușu Nicolae de la Parohia Stăuceni.


 

Miercuri, 9 noiembrie

 

Biserica ”Sf. Arhangheli” Stroiești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral ”Adormirea Maicii Domnului” Sulița, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 14.30. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema ”Rugăciunea de dezlegare pentru cei adormiți în Domnul”, de  Pr. Constantin Leonte.

 

Biserica ”Intrarea Domnului în Ierusalim” Mesteacăn, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral ”Sfinții Împărați” Vorona, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.30. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema ”Rugăciunea obștească și rugăciunea particulară în viața credincioșilor”, de Pr. Anușca Dumitru.


 

Vineri, 11 noiembrie

 

Biserica ”Sf. M. Mc. Gheorghe” Copălău, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral ”Sfânta Treime” Copălău, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema ”Isihasmul, rolul și importanța lui în Mănăstirea Neamțului în timpul lui Paisie Velicicovschi”, de Pr. Alexandru Gheorghiu.

 

Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” Cerchejeni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral ”Adormirea Maicii Domnului” Sulița, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii vor fi săvârșite Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema ”Despre omul rugător și locul său într-o societate tot mai puțin rugătoare”, de Pr. Mihai Apătăchioaie.