ÎPS Calinic dus cu elicopterul SMURD la Iași: Să ne rugăm în aceste momente grele

Înaltpreasfințitul Calinic a fost internat luni la Spitalul Judeţean Suceava.

 

Din cauză că avea nevoie de tratament de specialitate, acesta a fost transferat, cu ajutorul unui elicopter SMURD, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi.

 

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat cu privire la starea de sănătate a Î.P.S. Calinic, în care se precizează că este vorba de o serie de probleme de sănătate mai vechi, care erau cunoscute, iar în prezent înaltul ierarh se află sub supraveghere medicală permanentă, urmând o serie de investigații de specialitate.

 

Înaltpreasfinţitul Calinic s-a născut pe 18 noiembrie 1957, în oraşul Iaşi. După liceu și stagiu militar, în 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în 1984 a fost tuns în monahism. În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. În mai 1986 a fost hirotonit diacon, iar la 15 august a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna. În octombrie 1990 a fost numit stareţ al Mănăstirii Râşca. La 25 ianuarie 1991 a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar la 25 martie a fost hirotonit întru arhiereu. În perioada 1992-1995 a frecventat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene. În perioada 1994-1998 a urmat cursurile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei”, Iaşi. În perioada 1996-1998 a frecventat cursurile de doctorat în Filosofie, în cadrul Universității „Al. I. Cuza”. În anii 1998 și în 2004 a obținut titlul de Doctor în Filosofie, cu calificativ maxim, la două specializări. Din 1995 și până în 2020 a publicat aproape 50 de cărți – încă 5 așteaptă în prezent lumina tiparului. A coordonat cărți importante și a publicat peste 150 prefețe și articole în cărţi, în presa laică şi bisericească. Activitatea pastoral-misionară însumează mii de slujbe și predici în parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor.

 

În plus, a coordonat activ Programul „Nici un sat fără biserică”, iniţiat de Preafericitul Patriarh Daniel. Este ctitor principal al multor biserici parohiale şi aşezăminte sociale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 21 iulie 2020, l-a ales ca întâistătător al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ceremonia de întronizare a avut loc pe 26 iulie, în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

 

Să ne rugăm în aceste momente grele pentru Înaltpreasfinţitul Calinic, ca Dumnezeu să-l întărească, să-i dăruiască sănătate și să-l ridice din patul suferinței!, este mesajul publicat pe pagina Bisericii Izvorul Tămăduirii din  municipiul Botoșani