Dacă mai ”transpiră” ceva în exterior, aceste fluide nu sunt decât niște încercări zadarnice ale unor rău-voitori de a răsturna armonia din marea și unita familie liberală. Așa și cu
Ionică Nechifor care a reacționat vineri, mai după amiază, când probabil a citit presa și a ținut să dea un drept la replică privitor la motivele care l-au determinat să renunțe la o funcție ocolită de toată lumea.
”Informațiile privind motivele pentru care am renunțat la funcția de trezorier al Partidului Național Liberal nu au fundament și nu reflectă realitatea. Este adevărat că, la momentul respectiv, mi-am însușit această responsabilitate, însă, având în vedere activitatea profesională care îmi solicită cea mai mare parte din timp, am decis să o predau”, se arată în dreptul la replică al lui
Ionică Nechifor.
Mai departe, deși a fost unul dintre liberalii care l-a înfruntat public pe
Florin Țurcanu, Nechifor vrea să arate că relațiile din partid sunt mai mult decât cordiale și n-au existat nicicând animozități.
”În nici un caz nu au avut loc diferende pe marginea sumelor care se strâng din cotizații, cu atât mai mult cu cât toate resursele financiare provenite de la membrii de partid și din donații se repartizează în urma unor decizii luate de către întreaga echipă decizională a PNL. Pentru că observ că se încearcă, din nou, crearea unor animozități între membrii PNL, țin să precizez că relația dintre mine și conducerea partidului este una colegială, de aceea consider că orice tentativă de destabilizare a partidului va fi sortită eșecului”, mai spus
Ionică Nechifor.
Dreptul la replică a fost remis redacției ca urmare a publicării articolului:
S-a schimbat omul cu banii la PNL, Țurcanu sfidat în fața CJ-ului – FOTOGALERIE