Ionică Nechifor, APEL către fermieri cu boala care produce pagube mari: Să fie foarte vigilenți  

Potrivit autorităților sunt active 37 de focare de pesta micilor rumegătoare în județele Tulcea, Constanța și Timiș.

 

 

Pericol din cauza pestei

 

 

Din acest motiv la sediul Ministerului Agriculturii a fost convocată o întâlnire cu crescătorii mari de ovine din țară. 

 

La întrunire a participat și Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis.

 

 

Ionică Nechifor a ținut să facă un apel către fermierii de la Botoșani să fie atenți la această boală care produce pagube economice serioase. De aceea, crescătorii trebuie evite transportul animalelor în această perioadă.

 

 

Apel către fermieri 

 

 

Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis

„Pesta rumegătoarelor mici este un focar destul de grav. Eu îi rog pe fermieri, crescători din zona noastră, să fie foarte vigilenți  și să nu primească și să nu trimită (n.r. animale) o perioadă de o lună și ceva cât estimează Autoritatea Sanitară veterinară și Ministrul Agriculturii eradicarea acestui focar. Pagubele economice sunt foarte mari, riscul este foarte mare de a nu mai primi despăgubiri pe aceste animale, mai ales în zona asta"
 

 

ANSVSA acționează pentru menținerea exporturilor de ovine, renegociind condițiile cu țările terțe și efectuând teste suplimentare pentru loturile destinate exportului.

 

Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis

„Din acest motiv, cred eu că pe lângă Direcția Sanitară Veterinară avem și noi responsabilitatea, fermierii, asociațiile, să fim atenți"
 

 

Cele mai multe focare sunt în județul Tulcea, un număr de 34.