Ioan Cobâlă ar fi împlinit astăzi 75 de ani – FOTO&VIDEO

S-a născut într-o zi de 1 ianuarie, însă destinul s-a oprit brusc într-un început de septembrie, înainte ca Maestrul să fi împlinit 75 de ani. O viață dedicată muzicii, un destin care se identifică strălucit cu arta, cu împlinirea unei vocații căreia i-a fost menit.

 

S-a născut în prima zi a anului 1947, la Drăgușeni, în județul Botoșani, într-o familie cu patru copii. Tatăl, Mihai Cobâlă, era zidar, tâmplar, omul care dintr-o bucată de lemn făurea cu îndemânare chiar și o vioară.

 

În Drăgușeni a aflat copilul Ioan ce înseamnă muzica, mai ales de la tatăl său, care era lăutar în zilele de duminică. Pentru că în celelalte zile muncea la sapă, pentru  a-și putea întreține familia. Când a început cursurile la oraș, la Liceul Laurian din municipiul Botoșani, Ioan Cobâlă a continuat să cânte. Plus că a înființat aici un ansamblu folcloric ce avea să devină repede celebru prin competițiile naționale. După liceu s-a întors acasă, la Drăgușeni, unde a activat ca suplinitor la școală. Nu a durat mult și inevitabilul s-a produs: Drăgușeniul avea o orchestră de muzică populară.

 

A plecat din nou din sat, de data aceasta pentru a urma Conservatorul, la Iași. S-a făcut repede remarcat și aici. Imediat după ce a finalizat studiile muzicale, a fost cooptat în echipa Ateneului Tătărași, unde a înființat repejor o orchestră.

 

A lăsat Iașul pentru a se întoarce la Botoșani, unde era nevoie de el. La Botoșani exista o orchestră, însă visul lui Ioan Cobâlă era acela de a ridica nivelul valoric și profesional. Mai ales profesional. A adus partituri pentru instrumentiști, iar soliștii au fost îndemnați să caute folclorul autentic moldovenesc. A introdus disciplina, rigurozitatea, a făcut din ”Rapsozii Botoșanilor” un etalon artistic peste care nimeni nu mai putea trece.

 

Vreme de decenii, a cultivat în cadrul orchestrei valoarea și calitatea interpretativă. A stârnit emoții, alături de artiștii de la ”Rapsozii Botoșanilor”, nu doar în Botoșani sau în România, ci peste tot în lume, de la Beijing la Helsinki, în Maroc, până în îndepărtata Siberie.

 

Sub bagheta sa au evoluat de-a lungul timpului nume sonore ale muzicii românești: Irina Loghin, Ion Dolănescu, Floarea Calotă, Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache, Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu și mulți alții.

 

Maestrul Ioan Cobâlă s-a stins din viață în ziua de 3 septembrie 2021, la scurt timp după ce îi fusese acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store