Învîrteli misterioase cu postul de director al PSD-istei de la Guranda

 

O mulţime de semne de întrebare ridică concursul pentru desemnarea directorului Spitalului de Pneumoftiziologie Guranda. Trebuia să aibă loc pe 8 decembrie, însă s-a anulat. Motivul pentru care s-a întîmplat acest lucru încă nu se cunoaşte.
sanatoriu 2
După cum v-am informat în prima parte a săptămînii, actualul director interimar a declarat că procedurii i s-ar fi pus capăt din cauza unor neconcordanţe între anunţurile de organizare a concursului. LozneanuMai concret, pe site-ul Consiliului Judeţean, unitate căreia sanatoriul i se subordonează, într-un ziar local şi în “Viaţa Medicală” ar fi apărut perioade diferite cu privire la vechimea în studii pe care ar trebui să o aibă cei care intenţionează să se înscrie la concurs. „Erau nişte neconcordanţe care puteau duce în eroare”, ne-a spus marţi Daniela Lozneanu, actualul director al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Guranda. Pe pagina de web a CJ nu se pomeneşte însă ceva de vechimea în specialitatea studiilor care ar trebui să fie de minim 2 sau 5 ani, aşa cum susţinea Lozneanu că ar fi apărut diferit. Ea ocupă postul de un an şi după trecerea sanatoriului în subordinea CJ, Mihai Ţâbuleac a numit-o din nou manager interimar.
Ţâbuleac pregăteşte ceva

Dar asta nu este tot. Preşedintele Consiliului Judeţean are informaţii că motivele pentru care s-a anulat concursul sunt cu totul altele. “Din cîte înţeleg eu s-a amînat pentru că nu eau candidaţi, nu erau dosare. A ajuns la urechile mele o informaţie că actualul manager n-ar îndeplini toate condiţiile pentru a participa la concurs”, a afirmat Mihai Ţâbuleac.TabuleacAcesta susţine că, de fapt, consiliul de administraţie este cel care trebuie să se ocupe de organizarea concursului. Pe de altă parte, şeful CJ este convins că trebuie luate unele decizii privitoare la Sanatoriul Guranda, precum transformarea într-o secţie a Spitalului Judeţean. “Noi analizăm o organizare luînd în considerare chiar şi această variantă, nu am decis încă cu privire la varianta optimă. Cert este că trebuie să intervenim cumva pentru a găsi o altă formulă de desfăşurare a activităţii acolo pentru că un control desfăşurat de curînd a scos la iveală faptul că nu e în regulă. Sînt acolo pacienţi care beneficiază de tratamente pe perioade foarte lungi de timp, ajung am înţeles şi la 200 de zile, timp în care, pentru tratarea altor afecţiuni, au libertatea să se adreseze la orice medic de familie sau orice alt medic şi cred că normal era ca spitalul să se ocupe de toate chestiunile acestea, nu să laşi omul să umble prin judeţ, bolnav deja fiind şi internat deja fiind. Deci nu am stabilit că aceasta este cea mai bună formulă, dar am ajuns la concluzia că trebuie să facem ceva ca activitatea să se îmbunătăţească şi să nu ne mai confruntăm cu deficienţe de felul celor constatate de curînd de inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate”, a afirmat Mihai Ţâbuleac.