Investiţie de 1,7 milioane lei a E.ON la Dorohoi – AFLĂ în ce au băgat banii

 

E.ON Moldova Distribuţie a modernizat staţia de transformare a energiei electrice din Dorohoi (foto sus). Investiţia, în valoare de peste 1,7 milioane lei, creşte siguranţa în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din al doilea municipiu al judeţului şi zonele limitrofe, se arată într-un comunicat emis de companie.
Prin acestă investiţie au fost înlocuite echipamentele vechi, cu echipamente de ultima generaţie, având un grad înalt de fiabilitate, la nivelul celor utilizate pe plan mondial. Astfel, creşte siguranţa în alimentarea cu energie electrică a clienţilor. De asemenea, modernizarea staţiei de transformare oferă un grad crescut de siguranţă în exploatare. Staţie de transformare la care s-au desfăşurat lucrări constituie un nod energetic important pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi industriali din  zona Dorohoi. “Prioritatea E.ON Moldova Distribuţie este asigurarea funcţionării şi exploatării în condiţii de siguranţă a reţelelor de energie electrică. Pentru aceasta, compania noastră derulează programe ample de investiţii ce vizează modernizarea sistemului de distribuţie a energiei electrice şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite consumatorilor”, se specifică în amintitul comunicat. În perioada următoare E.ON Moldova Distribuţie va finaliza lucrări de modernizare la încă o staţie de transformare a energiei electrice din judeţul Botoşani.