Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani

Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie 2023 la o unitate de învățământ din municipiul Botoșani.

 

O botoșăneancă în vârstă de 32 de ani a lovit-o pe învățătoarea fiicei sale cu care a intrat într-un conflict în incinta Școlii numărul 1 din municipiul Botoșani.

 

Femeia i-ar fi reproșat cadrului didactic că îi neglijează fiica la orele de curs și uneori are un comportament agresiv cu fetița.

 

Incidentul a ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) urmare a unui apel la numărul unic de urgență 112.

 

„A fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de loviri și alte violențe”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

 

Dosarul penal a fost înregistrat pe faptă, deoarece respectiva învățătoare nu a depus o plângere penală împotriva mămicii care a lovit-o.

 

Femeia în vârstă de 32 de ani a fost sancționată contravențional deocamdată cu amendă în valoare de 200 de lei.

 

Incidentul a fost adus și în atenția Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani.

La Școala nr. 1 atât la finele anului trecut cât și la începutul acestuia au fost semnalate mai multe incidente cu acte de violență între copii și chiar în unele cazuri, cu implicarea părinților.