Inundaţie pe Centură, strada-i o imensă baltă

 

Precipitaţiile căzute fără încetare din noaptea de duminică spre luni au blocat din nou canalizarea pe strada Pacea. În apropierea CET-ului s-a format iarăşi o baltă imensă care acoperă întreg carosabilul.
inundatie centura botosani

În unele porţiuni apa trece de nivelul roţilor, lucru care i-a determinat pe unii şoferi, care conduc automobile cu garda joasă, să se întoarcă şi să încerce alt drum pentru a ajunge spre centrul oraşului sau în zona industrială. Nu doar carosabilul, ci şi trotuarele şi chiar curţile unor agenţi economici au fost inundate. Respectivul tronson de şosea este recunoscut ca fiind unul cu probleme, la fiecare ploaie abundentă acolo producându-se inundaţii. Reprezentanţii SC Nova Apaserv SA au explicat că în acea zonă gurile de scurgere se află pe terenuri care au fost retrocedate, iar actualii proprietari nu le permit accesul. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Stradă înghiţită de apă la marginea oraşului – FOTO&VIDEO
[[banner]]