Intră și Biserica în cartierul lui Portariuc de pe Șoseaua Iașului cu un complex și locuințe pentru preoți

Terenul preluat de la Armată se dezvoltă frumos. Însă doar pe hârtie și în imaginația primarului Ovidiu Portariuc care creionează un schelet al complexului care ar urma să fie ridicat la marginea orașului, vis a vis de Alfa Land și care ar urma să fie unul extrem de variat.

 

În total ar urma să fie construite în jur de 600 de locuințe, dintre acestea o parte urmând să fie destinate tinerilor, o alta cadrelor militare și mai nou, o a treia, locuințe de serviciu pentru salariați ai Mitropoliei. Și asta deoarece…
Vorbim de un complex socio-cultural medical și bisericesc la cererea Mitropoliei. Nu doar o Biserică, am avut discuții și cu ÎPS atunci când a fost la Botoșani. Complexul are în compunere grădiniță și școală cu grupă de copii și elevi pentru fiecare nivel de studiu, așezământ medical cu servicii de recuperare, Biserică și locuințe de serviciu pentru coordonatorii complexului”, a explicat vineri, primarul Ovidiu Portariuc.
Modelul ar avea deja succes în alte orașe, unul ar fi Iașiul unde Mitropolia a implementat deja ideea.
”Probabil vor realiza acolo o grădiniță, o școală privată. Noi le punem la dispoziție doar terenul aferent de aproximativ 1 hectar din total”, a mai spus primarul.
[[banner]]
Per total zona ar urma să fie una extrem de complexă, cu clădiri pentru locuințe, parcuri și tot felul de zone de recreere, alei pietonale, piste pentru biciclete și un terminal pentru transportul în comun pentru a se realiza legătura cu orașul.
Se va trece la realizarea planului urbanistic zonal iar acel plan va fi supus spre aprobare Consiliului Local. Termenul estimat este de aproximativ 90 de zile după cum se estimează. Am pornit etapele, al luat terenul, s-a făcut studiul geo, ridicarea topografică. Banii din de la Ministerul Dezvoltării Regionale, aștept să se termine alegerile și chiar săptămâna viitoare voi fi din nou la București”, a încheiat Ovidiu Portariuc.
Anul viitor se încearcă alocarea de fonduri pentru partea de utilități. Proiectul total se ridică potrivit conducerii Primăriei municipiului Botoșani la 10 milioane de euro. (G.E.)
CITEȘTE:
 Portariuc, miștouri cu predicile electorale ale preoților, pentru Flutur: Interesantă declarația dlui colonel