Întors din concediu, prefectul pune şefi de instituţii la treabă - AFLĂ-le misiunile

Din cauza efectelor produse de condițiile meteorologice de luna trecută, administratorii drumurilor naţionale şi judeţene şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă vor verifica podurile şi podeţele de pe arterele rutiere din judeţ, ca măsuri de prevenire a inundaţiilor.

 

Prefectul Costică Macaleţi a transmis solicitări în acest sens în cadrul videoconferinţei desfăşurate marţi, 6 august, coordonată la nivel central de către viceprim-ministrul Gabriel Oprea. În acest context Inspectoratului Şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică li s-au trasat sarcina de a dispune curăţarea burlanelor şi a tuturor căilor de scurgere a apei la şcoli, grădinţe şi alte construcţii aflate în aria de competenţe, astfel încât ploaia să nu provoace deteriorări ale imobilelor.
Mai mult, prefectul judeţului a solicitat Sistemului de Gospodărire a Apelor să informeze primăriile din judeţ despre obligaţia de a curăţa rigolele şi secţiunile podurilor, ajutând, dacă este cazul cu buldo-excavatoarele din dotare. Şi Garda de Mediu va trebui, conform celor solicitate de reprezentantul Guvernului, să ia măsurile legale privind rampele neautorizate de gunoi din judeţ.
Prognozele meteorologice nu anunţă ploi abundente în zona Botoşaniului în următorul interval, dar, aşa cum s-a mai întâmplat vara asta, pot apărea fenomene extreme pe zone restrânse, cu precipitaţii de peste 30, 40, chiar 60 de litri pe metrul pătrat. Îi rog pe domnii primari să scoată excavatoarele şi să decolmateze şanţurile şi rigolele, să preîntâmpine necazurile pe care apele le pot aduce.”, a spus, printre altele, prefectul Costică Macaleţi.
CITEȘTE:
 Prefectul Costică Macaleți cere restricţii de viteză şi verificări de tonaj în Vorona