INTERVIU Verginel Gireadă : „Să meargă Ţurcanu la Senat şi eu la deputaţi”

 

Primarul de Mihai Eminescu este unul dintre cei mai puternici, dar şi ce mai controversaţi din judeţ. După cîteva încercări eşuate de a deveni consilier local, în 2004 a bătut şi PSD, şi PD-ul de atunci şi a cîştigat Primăria. Localitatea s-a transformat încet-încet într-un fief liberal, astfel încît în 2008 şi-a spulberat contracandidaţii, înregistrînd un scor de aproximativ 75% încă din primul tur. În plus, la mai toate celelalte runde de alegeri, liebralii au avut mai mereu peste 50% din sufragii în comuna de lîngă Ipoteşti. Proporţional cu scorul partidului a crescut însă şi numărul dosarelor penale intentate lui Verginel Gireadă, majoritatea pentru chestiune ce privesc tranzacţii imobiliare.

„Foarte multe primării vor fi nevoite să închidă uşile”

-    Cum staţi cu banii, mai aveţi, nu mai aveţi? E o mare problemă acum la primării.
-    Da, într-adevăr, Primăria Mihai Eminescu se confruntă cu o mare problemă. În special încasările de la persoanele fizice şi juridice, în ultimul trimestru am avut încasări pe minus chiar cîte 700 de milioane – un miliard. De aceea, cred că vom ajunge în pragul blocării plăţilor. Ni se cere chiar imperativ printr-o ordonanţă de urgenţă să reducem cheltuielile la bunuri şi serviciu cu 20%. Dacă stăm şi ne întrebăm nu ştim de unde să reducem acele cheltuieli că ni s-au redus singure şi intrăm în imposibilitate de plată. Deşi s-au făcut o rectificare cu minus, ne-au luat aproape două miliarde din banii care erau repartizaţi din TVA şi din alte venituri. Ca să facem o paranteză, ar trebui să întrerupem iluminatul stradal, să trimitem copiii de la şcoli acasă, să închidem Primăria ca să putem face reduceri de 20%, adică ceea ce ni se cere prin lege. Deci, dacă lucrurile vor merge în continuare aşa, cred că foarte multe primării vor fi nevoite să închidă uşile.

-    Dar totuşi Primăria Mihai Eminescu este percepută ca fiind una dintre cele mai bogate, cu cele mai mari încasări din judeţ.
-    Da, aşa este percepută, dar una este să percepi şi alta este să vezi realitatea. Cu ce ne confruntă, noi se confruntă toată lumea şi este o chestiune generală, la nivel naţional, deci nu putem să spunem că noi am scăpat de criză pentru că, criza a afectat foarte multe societăţi, au rămas trei-patru societăţi care funcţionează în momentul de faţă şi ele mai alimentează bugetul de stat.

„Au luat de la noi ca să dea la ceilalţi”

-    Criza este mai evidentă la primăriile conduse de primari din opoziţie sau este valabilă la toate primăriile?
-    Eu am să vă spun un singur lucru, cum s-a repartizat criza mai mult la primari PNL şi cred că uşor şi la cei PSD. La ultima rectificare, banii care s-au centralizat şi s-au luat de la toate primăriile, s-au trimis apoi prin hotărîre de Guvern la primăriile PDL, ceea ce este mai nou şi mai strigător la cer. Au luat de la noi ca să dea la ceilalţi. Cu ce sunt mai buni ceilalţi? Dacă facem o situaţie comparativă, noi, care avem totuşi o medie de încasare de 80-90% faţă de ceilalţi care au 10-20%, îmi iei mie care încasez şi stau bine şi care-s puturoşi şi stau şi cu 20-25 de angajaţi cît avem şi noi, şi cu 2.000 de locuitori, stau şi cerşesc din banii celor care muncim? Ceea ce nu este corect. Este o administraţie… nu ştiu ce fel de administraţie este, dar se face o administraţie în detrimentul celor care muncesc.

-    Dar nu se mai vînd terenuri, nu se mai tranzacţionează nimic, nu se mai fac showroom-uri, nu se mai fac sedii de firme?
-    În ultimul an, care mai bine, un an şi jumătate, nu ştiu dacă se vinde o bucată de teren pe săptămînă, comparativ cu anii anteriori cînd se vindeau 20-30 de bucăţi de teren pe zi sau chiar 50-60. Comunitatea era într-o continuă tranzacţie, schimbări şi modificări de titluri şi de proprietate.

„Am avut discuţii cu PDL-ul pe fonduri europene”

-    În ce relaţii mai sunteţi cu liberalii? Acum cîteva luni spuneaţi că aveţi, aşa, o apropiere faţă de PDL. După cum se împart banii s-ar părea că e o depărtare, nu e o apropiere.
-    Nu, nu, nu, eu am avut discuţii cu PDL-ul pe fonduri europene, pe finanţări şi discuţii am şi acum cu PDL-ul, cu conducerea celor de la PDL, dar am discuţii pentru a mă ajuta să-mi bag proiectele care le am la nivel de comunitate pentru a mi le urca şi a intra eventual la finanţare. Asta nu înseamnă că este interzis să porţi discuţii. Eu port discuţii cu toate partidele politice, dar discuţii sunt pe proiecte, pe finanţări, pe colaborare şi nu pe altceva, deci nu am alte tipuri de discuţii.

„N-o să se lipsească niciodată, cît voi fi eu primar, firmele de apartament”

-    Apropos de proiecte, vi se reproşează mai mult sau mai puţin direct, mai mult sau mai puţin oficial, faptul că o mare din lucrări se efectuează prin firma Tehnic Asist.
-    Eu vreau să spun un singur lucru, ceea ce reproşează o să rămînă cu reproşurile. Eu lucrez cu societăţi puternice, nu cu firme de apartament, ceea ce nu s-a înţeles este că la Primăria Mihai Eminescu n-o să se lipsească niciodată, cît voi fi eu primar, firmele de apartament sau alţii care vînd calculatoare să vină să facă asfalt. Nu voi accepta niciodată lucrul acesta. Să le iasă lor din cap.

-    Vă referiţi la Elsaco, nu?
-    Nu mă refer la nimeni, o să tragă alţii concluzii. Sau nu voi acceta niciodată alţii care au 10 angajaţi să spună că ei fac o lucrare într-o lună sau în două, niciodată. Eu merg pe dreptate, firmele care sunt puternice în Botoşani şi care au demonstrat că pot face, o demonstrează şi în continuare că pot face, iar de cîştigat a cîştigat cel ce a fost mai bun, care a avut oferta cea mai sănătoasă. Foarte mulţi au contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dat dreptate la firmele pe care le-am declarat cîştigătoare, deci astea le considerăm subiecte încheiate pentru că, am şi o afirmaţie de făcut în acest sens, mulţi sunt cei ce vor şi-s neputincioşi, dar mulţi sunt care pot şi îi apreciez că au potenţă şi lasă-i să facă.

Gireada

„Două-trei dosare în plus sau în minus, eu tot la drum merg”

-    Aţi adus aminte de contestaţii. Mai dormiţi noaptea cu atîtea plîngeri, dosare şi aşa mai departe?
-    Hmm… Astea fac parte din conduită, din ceea ce faci, că ne place, că nu ne place. Orice instituţie publică, Primărie, Finanţe, Prefectură, sunt reclamaţii. Dacă îl întrebăm pe prefect şi el are reclamaţii, dacă întrebăm pe primarul de la Botoşani, şi el are reclamaţii, dacă îl întrebi pe primarul de la Mihai Eminescu, şi el are reclamaţii. Sunt oameni şi oameni.

-    Dar cum se face că aceste reclamaţii s-au înmulţit la adresa dvs. după ce partidul pe care îl reprezentaţi a trecut în opoziţie?
-    Da şi asta putem spune. În perioada în care am fost la guvernare… au fost şi atunci reclamaţii, dar nu li se dădea acea tentă politică atît de evidentă şi nu erau atît de acide, nu reclamaţii… Pentru cei ce vin în control nu mai există acea prezumţie de nevinovăţie. Dacă există o reclamaţie de la un cetăţean turmentat, e de bună luată, deci nu contează, e bună, eşti tratat de la un nivel exact de infractor, ceea nu este corect, cu toate că am avut „n” plîngeri, „n” dosare, „n” celelalte, dar nu vreau să intru pentru că astea pentru mine au devenit lucruri banale, care nu mă mai afectează cu nimic. Ori că sunt dou-trei plîngeri în plus, ori că sunt două-trei dosare în plus sau în minus, eu tot la drum merg. Şi eu cred că o să-mi văd de drumul meu în sensul că am multe lucruri de făcut la comunitate şi nu mă mai afectează cu nimic pentru că, comunitatea locală ştie, mă vede, locuiesc cu ei, sunt cu ei, ştie cum stau lucrurile. Şi una este să acuzi, alta-i să vezi realitatea. Noi lăsăm pe cei care sunt cu acuzele să ţină în continuare de acuze, iar noi ne facem treaba pentru că populaţia vede altceva, vede cum se lucrează, cum se construieşte, cum în jurul lor se transformă. Îi lăsăm pe alţii să aprecieze, unii să acuze, alţii să aprecieze.

„M-am fost sictirit de tot ce înseamnă politică”

-    Spuneaţi prin primăvară sau prin vară că vă bate gîndul să vă retrageţi după acest mandat. Vă mai bate gîndul ăsta?
-    Nu! Am avut atunci o perioadă în care, sincer, m-am fost sictirit de tot ce înseamnă politică, de tot ce înseamnă şi clasă politică, şi instituţiile statului.

-    Cum de v-a trecut sictirul?
-    Eu sunt un luptător şi am spus că „nu mor caii cînd vor cîinii” şi pînă la urma-urmei am spus „nu!” Ştii cum e, ca pasărea Phoenix, din cenuşă. Au semănat vînt, furtună vor culege. Deocamdată îmi văd de drumul meu, voi urca mai sus, sper să urc mai sus, voi candida din nou la Primăria Mihai Eminescu pentru cei ce nu ştiu, vor avea în continuare cu cine să se bată, nu vor veni aici singuri, nu vor fi lăsaţi singuri, deci competiţia democratică rămîne în continuare deschisă.

- Cînd spuneţi că o să urcaţi şi mai sus vă referiţi şi la planul politic?
- Da! Există posibibilitatea asta şi la planul politic.

„Deci prima mea ţintă este Primăria, după aia vom vedea”

Gireada 2-    Păi sunteţi vicepreşedinte la PNL Botoşani, mai sus nu există decît preşedinte.
-    Nu, nu ca preşedinte, deci asta categoric nu îmi doresc eu preşedinte PNL Botoşani, nu. Şi din postul de vicepreşedinte sunt la fel ca preşedintele, deci, dacă există colaborare între cei şase vicepreşedinţi şi preşedinte, nu contează cine este preşedinte. Toate deciziile se iau în biroul politic, transparent, chiar transparent, pentru că participa la toate deciziile care se iau în partid şi la multe se ţine cont de ceea ce spun în cadrul partidului.

-    O întrebare mai aveam…
-    Mai sus se poate, la deputaţi. Există posibilitatea.

-    Vă gîndiţi la chestia asta?
-    De obicei cînd îmi doresc un lucru… dar încă nu e momentul să afirm, voi ieşi public cînd mă voi hotărî să candidez la o asemenea funcţie.

-    Dar spuneaţi că ma candidaţi la Primărie.
-    Întîi Primăria. Deci prima mea ţintă este Primăria, după aia vom vedea. Dacă cîştig Primăria…

„Ar trebui să ne încuiem în casă şi să începem a plînge că-i criză?”

-    Mihai Eminescu este în colegiul lui Ţurcanu din cîte ştiu.
-    Nu contează, la colegiu este şi senator, şi deputat, deci poate să meargă Ţurcanu la Senat şi eu la deputaţi, deci există posibilitatea asta.

-    Spuneaţi că vă confruntaţi cu mari dificultăţi financiare. În condiţiile astea mai puteţi ţine o echipă de fotbal sau mai este oportun aşa ceva?
-    Echipa de fotbal, sportul, fac parte din viaţa locuitorilor comunei Mihai Eminescu şi a judeţului. Dacă sport n-avem, cultură n-avem, ce ne mai rămîne să avem? Să fim sclavi în propriile noastre curţi sau în propriile noastre comunităţi? Atunci noi unde mai ieşim? Ar trebui să ne încuiem în casă şi să începem a plînge că-i criză? Nu! Şi sportul face parte din viaţa noastră, pentru o oră-două, cei ce sunt amatori şi pasionaţi de sport mai se descarcă poate şi la un meci de fotbal. Unii vin supăraţi, alţii pleacă bucuroşi, ca la o competiţie, iar echipa din Mihai Eminescu va pluti, nu se va retrage, deci va rămîne.

Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU