În doar două luni de la debutul mandatului de parlamentar, Răzvan Rotaru a reușit să intre în atenția presei naționale printr-un punct de vedere mai... aparte privitor la proteste, față de al majorității colegilor. Iar la Botoșani a fost unul dintre cei care în interiorul filialei a criticat vehement refuzul unor lideri ai organizației PSD de a-i da ”undă verde” lui Cosmin Andrei să ocupe funcția de secretar de stat. Cum a gândit deputatul Răzvan Rotaru în aceste două probleme, dar și alte lucruri poate inedite, le aflăm în rândurile următoare.
- Multă lume, după ce vede că o anumită persoană ajunge parlamentar, afirmă ceva de genul: ”a ajuns și ăsta parlamentar”. Cum a ajuns Răzvan Rotaru parlamentar?
- Am ajuns parlamentar datorită muncii în partid de 14 ani. Am fost președinte al organizației de tineret. Cred că am condus-o nu bine, foarte bine. Am fost vicepreședinte la nivel național al organizației de tineret, am fost cel care am avut foarte multe acțiuni în perioada în care am fost președinte și am fost unul dintre cei mai vocali din partid împotriva fostului PDL și sunt trup și suflet pentru acest partid. Am muncit la orice oră din zi și noapte pentru partidul ăsta, necondiționat.
- Unii social-democrați și nu doar social-democrați pun susținerea de către PSD a candidatului Răzvan Rotaru pe seama prieteniei, a apropierii dintre dvs. și președintele Consliului Județean.
- Am mai auzit asta.
- A contat?
- Nu a contat deloc pentru că, dacă ar fi contat, probabil că aș fi fost pe un loc mult mai în față. Locul 4, după cum bine știți, nu era un loc sută la sută eligibil în perioada campaniei electorale. Toată lumea spunea că nu este un loc sută la sută eligibil, era un loc 60%, să spunem, eligibil. Iar faptul că dl Macaleți nu s-a băgat și nu a vorbit cu absolut nimeni pentru a mă susține este un lucru pe care l-a făcut fiindcă dumnealui a vrut să vadă exact ce susținere am în interiorul partidului. Și pe această cale le mulțumesc tuturor colegilor care au fost alături de mine, m-au susținut și m-au votat în cadrul conferinței județene și am ajuns pe listă, pe locul 4.
- Ați avut o luare de poziție care a suprins oarecum acum vreo trei săptămâni, când s-au declanșat protestele împotriva vestitei ordonanțe 13. Ați spus că oamenii au tot dreptul să protesteze.
- Mi se pare normal să aibă lumea dreptul să iasă în stradă și să protesteze, cum ar trebui și noi acum să protestăm pentru că președintele României a dobândit șase case ilegal. Normal așa ar trebui.
- Una sau două sunt sigur ilegale, restul se mai discută.
- Tocmai a pierdut ieri sută la sută o casă și trebuie să returneze și o sumă exorbitantă, undeva la 300.000 de euro. Deci, eu cred că dreptul de a ieși și a protesta... dacă îmi aduc bine aminte, am ieșit și am protestat împotriva Guvernului PDL tocmai aici, în fața Prefecturii, cred că este un lucru democratic. În 1989 am ieșit pentru democrație și nu cred că este un lucru rău sau greșit dacă a ieșit cineva să protesteze pentru un anumit subiect pe care crede că are dreptate.
- Nu v-a adus deservicii această poziție exprimată public?
- Timpul le va dovedi pe toate. La momentul acesta este posibil să am deservicii. Și în interioriul partidului poate sunt colegi supărați pe mine că am avut acea luare de poziție, numai că eu am zis în felul următor: nu am fost de acord fiindcă s-a dat la acea oră târzie în noapte și cu acel prag de 200.000 de lei, cele două lucruri. Acesta a fost punctul meu de vedere. Eu cred că, dacă acea ordonanță era discutată mult mai aprofundat, cu toți factorii decizionali, cu toate organismele, cu ONG-uri, dezbatere publică pe o lună de zile, cred că ar fi trecut alt fel. Este punctul meu de vedere. Faptul că s-a dat la o oră târzie, asta a nemulțumit lumea. Era și pragul acela de 200.000 de lei... d-le am favorizat pe X sau pe Y, cu toate că, dacă v-ați uitat în Botoșani, erau favorizați tocmai oameni ai PDL-ului, nu era un PSD-ist acolo. Dar asta este, nu cred că acesta este subiectul important. Bine că s-a abrogat și că s-a terminat acest scandal.
- Dar vi s-a reproșat în partid?
- Nu, am înțeles că au fost câteva voci care nu au fost de acord cu luarea mea de poziție și am zis că este un punct de vedere personal. Nu am atacat Guvernul, n-am atacat partidul. Nu voi ataca niciodată partidul pentru că provin din acest partid și nu pot să atac niciodată partidul, conducerea partidului, pentru că este aleasă, s-a votat, am votat cu toții. Nu am fost de acord cu cele două lucruri, atâta tot.
- Apropos de vot pentru conducerea partidului, de ce nu se organizează alegeri la PSD Botoșani? Este o conducere interimară de prin vară.
- Da, dar din ce am înțeles se vor organiza. Până în luna mai cu siguranță se vor face alegeri în toate organizațiile din țară.
- Și aveți gânduri de vreo candidatură?
- La momentul acesta n-aș putea să spun că am vreun gând de candidatură, dar nu voi candida la momentul acesta, la funcția de președinte. Deocamdată eu sunt membru pentru că nu am avut voie să am funcție în cadrul partidului până pe 11 decembrie deoarece eram comisar șef la Garda de Mediu și eram incompatibil. Acum, pentru că sunt deputat, fac parte din Biroul Permanent Județean, dar fără drept de vot. La următoarele alegeri care vor avea loc, cu siguranță voi candida pentru o funcție de vicepreședinte.
- De ce durează atât desemnarea unui prefect la Botoșani? Sunt de acum trei luni de la alegeri.
- Niciodată nu m-a interesat niciodată să vedem pe cine punem prefect și nu cred că este de datoria mea să văd cine este și cine nu este prefect. Am spus-o de fiecare dată și în interiorul partidului: pe mine nu mă interesează numirile astea, ”hai să vedem pe cine punem prefect”. Nu, eu cred că aici conducerea centrală trebuie să găsească un om întrucât, cu siguranță, are niște referințe privind acest subiect și să aleagă pe cine crede că este mai în măsură să ocupe această funcție.
- Cum se face că Botoșaniul nu are nici un secretar de stat, nici un ministru, cu toate că obținut al șaselea cel mai bun scor pe țară la alegerile parlamentare?
- Mă depășește acest subiect. Am văzut că a apărut și în presă că am avut o luare de poziție. Eu cred că, conducerea partidului este în măsură să dea mai multe explicații pe acest subiect.
- Conducerea de la Botoșani sau de la București?
- De la Botoșani pentru că funcțiile de secretar și subsecretar de stat sunt politice. A fost un vot în interiorul partidului, un vot legal, în care un coleg de-al nostru nu a reușit (Cosmin Andrei – n.r.), i-au lipsit două voturi să ajungă. Să ajungă, să fie propus pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor. Nu a obținut acel vot și, în consecință, va rămâne în continuare viceprimar. E păcat, pentru că eu am fost tot timpul cel care am susținut și am încercat să susțin câți mai mulți tineri să ocupe funcții, să li se acorde o șansă pentru că sunt sigur că avem foarte mulți tineri valoroși. Dar dacă nu îi punem în valoare nu vom reuși să facem acea schimbare de care uneori suntem acuzați.
- Tocmai de asta s-a iscat și această întreagă discuție: nu este ciudat ca organizația ta să voteze împotriva promovării tale pe o funcție destul de importantă? În condițiile în care nici nu ai oameni acolo.
- Este adevărat, v-am spus, punctul meu de vedere este că, conducerea partidului ar putea să dea mai multe explicații pe acest subiect. Eu am votat pentru, este un vot public, am înțeles că sunt înregistrări, deci mai multe nu are rost să discut pe acest subiect.
- Dar cu Lidia Onofrei știți ce s-a întâmplat? Că a fost numită secretar de stat și după patru zile a fost destituită.
- Am citit în presă, este un foarte bun profesionist. Am înțeles că erau tot felul de discuții că n-ar fi membru PSD. Eu, din ce știu, această d-nă este o foarte bună profesionistă acolo, la Ministerul Sănătății. Tot așa, din auzite, discutând cu primarii, este un om care s-a aplecat către toți primarii. Nu există la dumneaei coloratură politică, femeia pur și simplu își face treaba. Atât cât au avut nevoie la minister, am înțeles că d-na a fost mai mult decât deschisă pentru colaborare cu toți primarii din județul Botoșani. Nu cred că ar exista un primar care să poată spună: pe mine n-a vrut să mă ajute că eu sunt de la alt partid.
- Am o ultimă întrebare care e mai mult o curiozitate: de ce nu mai organizează PSD Botoșani conferințe de presă?
- La fel, nu vă pot spune, nu sunt eu în măsură să iau această decizie. Nu s-a discutat într-un for decizional și nu cred că pot să vă răspund. Puteți să o înrebați pe d-na președinte, eu nu am nici un fel de problemă în a se ține conferințe de presă, este un lucru normal, ar trebui să se țină, dar poate conducerea va decide să se reia.
- Dar în calitate de deputat nu puteți?
- Voi propune la Biroul Permanent Județean, voi propune să organizăm săptămânal acea conferință de presă vinerea, așa cum era stabilit de fiecare dată.
- Adică, fac liberalii, care sunt în opoziție și nu face PSD-ul care are șapte parlamentari? E ciudat.
- Da, este un lucru care nu cred că dă bine, e adevărat, noi trebuie să venim și să le spunem oamenilor ce facem în Parlament pentru că, chiar suntem activi în Parlament și nu am plecat să dormim în Parlament.
A consemnat Sergiu BĂLĂȘCĂU