INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO

Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.

 

Oameni noi pe posturi vechi

 

Paula Cojocariu Berențan este avocat iar numele său s-a aflat pe buzele mai multor persoane imediat după alegerile locale din 2020, când primarul municipiului reședință a fost confirmat de judecători după plângerile depuse de predecesorul său. Subprefectul de acum s-a aflat în echipa câștigătoare de atunci.

Paula Cojocariu Berențan este o tânără idealistă și extrem de entuziasmată de ideea că ar putea schimba ceva (în bine) pentru botoșăneni.

 

Tiberiu Manolache vine de la Dorohoi, cel de-al doilea municipiu al județului, care a fost în ultimul deceniu o sursă importantă de tineri politicieni social-democrați, de la Andrei Dolineaschi până la Dan Șlincu.

 

I-au trebuit două ore de gândire asupra propunerii pentru funcția de subprefect, însă nu neapărat din orgoliu profesional, ci din precauție, pentru că este de părere că, ierarhic, unele etape nu pot fi sărite.

 

Tiberiu Manolache are 42 de ani, Paula Cojocariu Berențan 37.

 

 

Cine sunt Paula Cojocariu Berențan și Tiberiu Manolache?

 

Paula Cojocariu Berențan: De profesie avocat, am activat în cadrul Baroului Botoșani din anul 2009 până la data de 20 ianuarie 2022. Am fost avocat specializat pe legislația muncii în contencios administrativ, însă cea mai mare parte a timpului am petrecut-o și am activat în dreptul penal, în dosare care au privit criminalitatea organizată și nu numai, ci și infracțiuni obișnuite cu care s-au confruntat cetățenii județului nostru.

 

Tiberiu Manolache: Un inginer absolvent al Facultății de Arhitectură și Construcții în anul 2003, am activat în cadrul unor societăți comerciale timp de aproximativ nouă ani, după care în anul 2016 m-am angajat la Primăria municipiului Dorohoi, unde am activat până la data de 20 ianuarie 2022.

 

Cum ați ajuns în posturile de subprefect?

 

Paula Cojocariu Berențan: În această postură am venit ca urmare a recomandării făcută de Organizația Județeană PSD Botoșani. Nu cu mult timp înainte de a se face numirea în funcție de către dl prim-ministru, am și întrebat la momentul respectiv: de ce eu? De ce s-a considerat că sunt eu persoana potrivită? În momentul respectiv răspunsul a fost că ar avea nevoie organizația de un reprezentant care să asigure respectarea legii și mai mult decât atât, având acest background cu privire la alegerile locale, în care am dat dovadă că pot să-mi impun punctul de vedere atunci când este necesar să se respecte litera legii într-un mod conștiincios. Bineînțeles că a fost o onoare pentru mine și am mulțumit și mulțumesc încă o dată pe această cale pentru această nominalizare.

 

Tiberiu Manolache: Probabil că experiența pe care am căpătat-o în cadrul administrației publice locale de la Dorohoi timp de cinci ani, unde am activat ca administrator public a fost un motiv destul de puternic pentru cei care m-au trimis aici să reprezint interesele cetățenilor așa cum am făcut-o, zic eu destul de bine, în cadrul administrației publice locale.

 

 

La ce vă așteptați înainte de depunerea jurământului de subprefect și ce ați găsit aici în realitate?

 

Paula Cojocariu Berențan: Ca așteptări m-am gândit, în mod cert, aici este o echipă foarte bună pusă la punct, foarte bine pregătită. Ceea ce, într-adevăr așa a și fost. A fost chiar mult peste așteptări, pentru că de multe ori te gândești la o instituție publică că lucrurile se mișcă mai încet. Însă nu este chiar așa, lucrurile se mișcă foarte bine, oamenii au rolul și atribuțiile foarte bine stabilite, fiecare în compartimentul său știe ce are de făcut. Circuitul documentelor este unul bine stabilit, există un regulament de ordine interioară, atribuțiile fiecăruia sunt bine stabilite. O echipă unită, exact asta ne-am și dorit, pentru că de asta i-am și spus dlui prefect că se poate baza pe noi, așa și este. Împreună cu dl prefect consider că facem o echipă foarte bine pusă la punct și care să vină în sprijinul cetățenilor.

 

Tiberiu Manolache: Apreciez foarte mult deschiderea colegilor pe care i-am găsit aici în cadrul Prefecturii și chiar sunt bucuros că avem printre noi, ca și colegi, oameni care își dau interesul, oameni care din prima zi încearcă să ne ajute și noi ulterior încercăm să rezolvăm toate problemele care țin de noi. Și într-adevăr, conducerea prin dl prefect, ne-a acordat șansa de a lucra pe toate compartimentele pe care ni le-am dorit având sprijinul tuturor angajaților din cadrul Prefecturii.

 

Apropos de atribuții și de dl prefect... ce atribuții v-au fost trasate?

 

Paula Cojocariu Berențan: Pentru mine au fost trasate două atribuții, însă fiecare dintre ele are mai multe subpuncte. Prima dintre ele este aceea de coordonare a tuturor serviciilor publice deconcentrate, practic toate instituțiile de la nivelul județului Botoșani care au reprezentare în Guvernul nostru. Și totodată mi-a fost desemnată ca atribuție și structura de securitate, bineînțeles pe această structură urmează să primim avizele necesare, după întocmirea întregii documentații. Și la nevoie, voi suplini funcția dlui prefect atunci când acesta nu va putea să fie în localitate sau, eu știu, în altă situație specială.

 

Tiberiu Manolache: Am primit ca atribuții serviciile publice comunitare de pașapoarte și permise și înmatriculări vehicule. Pe lângă acestea, mai sunt câteva atribuțiuni legate de partea juridică, să zicem așa, precum și o parte din atribuțiuni să zicem comune, sau de colaborare cu dna subprefect Paula Berențan cu care vom avea o colaborare foarte deschisă și foarte transparentă, iar ideile noastre vor fi completate de la unul la celălalt, sunt convins de lucrul acesta și ajutorul va fi reciproc.

 

 

Paula Cojocariu Berențan: Așa este. Și totodată, pe lângă aceste atribuții, împreună cu dl prefect am stabilit să avem și deplasări în teritoriu astfel încât cetățenii din colțurile cele mai îndepărtate ale județului nostru să poată primi sprijinul Instituției Prefectului. Vor fi deplasări în orașul Darabani, în orașul Dorohoi, în Flămânzi, Săveni și Ștefănești. Urmează să stabilim zilele exacte și programul pe care ni-l va stabili dl prefect, însă consider că acesta este un lucru de bun augur pentru că nu toată lumea are posibilitatea să vină în municipiul reședință al județului nostru, să-și spună oful. Și atunci...

 

Tiberiu Manolache: Și cred că aici, unul dintre obiectivele noastre comune ar fi apropierea de cetățean și de problemele lor. Și rezolvarea acestor probleme. Poate ajungând în teritoriu mai des, și oamenii vor fi mai deschiși să ne spună păsurile lor și noi vom încerca și cred că vom reuși să rezolvăm mare parte dintre acestea.

 

Este clar că la prima vedere, la nivelul Prefecturii Botoșani cei doi subprefecți par să formeze o echipă solidă. Cum vedeți coabitarea profesională cu prefectul care este de altă culoare politică? Cum a fost până acum și cum o vedeți pe viitor?

 

Paula Cojocariu Berențan: Da, în general, toată lumea ne cataloghează că cineva este numit de către PNL sau de către PSD. Însă, de la bun început în cadrul instituției am stabilit cu dl prefect că aici suntem în slujba cetățeanului, nu contează culoarea politică ci doar de a forma acea echipă unită care să vină în sprijinul cetățeanului, indiferent că acesta este simpatizant al PNL, al PSD sau a altei formațiuni. Unitatea vine tocmai în ideea în care, la nivelul României există un singur Guvern deși este format din trei partide în coaliție. La fel și la nivelul județului Botoșani, este doar o singură Instituție a Prefectului. Nu formată din trei... (zâmbește n.r.)

 

Tiberiu Manolache: Nu am simțit deloc că ar fi o diferență de opinie având în vedere culorile noastre politice diferite, noi ca subprefecți și dl prefect. Și sunt convins că lucrurile astea vor continua să fie la fel și coabitarea noastră va fi de bun augur pentru tot ce înseamnă județ și cu siguranță se vor rezolva toate problemele apărute sau care vor apărea.

 

Ce planuri imediate v-ați făcut din postura de subprefecți?

 

Paula Cojocariu Berențan: Planul imediat a fost de a vedea care sunt structurile serviciilor publice deconcentrate care sunt la nivelul județului Botoșani, de a vedea care sunt coordonatorii, de a lua legătura cu fiecare șef de structură, de a ne cunoaște, de a vedea care sunt problemele pe care le întâmpină respectiva instituție, să vedem cum putem veni noi în ajutorul dlor și mai ales să ne comunice cu ce probleme s-au confruntat ei la nivel de instituție, care au fost plângerile primite sau ce dificultăți au întâmpinat cetățenii astfel încât să ajungă cu solicitări și reclamații către respectiva instituție. De altfel, am și început seria întrevederilor, astăzi la ora 15:00 (marți, 1 februarie n.r.) va fi prima întrevedere și joi următoarea. Și tot așa, mai departe, pentru a acoperi întreaga arie a serviciilor publice deconcentrate.

 

Tiberiu Manolache: Și ca o completare să zicem așa, suntem deschiși pentru tot ceea ce înseamnă autorități publice locale și-i așteptăm pe toți resprezentanții acestora să fie deschiși la solicitările noastre și așteptăm din partea lor propuneri, recomandări, sugestii, păreri. Noi vom fi aici ca să le punem la dispoziție toate cunoștințele și informațiile pe care le deținem.

 

 

La aproximativ o săptămână de la depunerea jurământului, vă lipsesc locurile dvs. de muncă, profesiile?

 

Paula Cojocariu Berențan: Uneori da, uneori nu (râde, nota red.). Mie nu neapărat îmi lipsește pentru că aici sunt în contact direct cu cetățenii județului Botoșani, așa cum eram și la vechiul loc de muncă. Probabil este altfel abordarea de rezolvare. Dacă înainte aveam singura cale de acționare la ajutorul instanței de judecată, aici avem un alt circuit în care facem solicitările scrise către unitățile competente care ar putea să ne ajute în soluționarea problemelor pe care le întâmpină cetățenii. Dar deocamdată, nu.

 

Tiberiu Manolache: Nu, așa este. Timpul a fost și foarte scurt. Întâi de toate trebuie să ne așezăm pe locurile noastre și apoi vom constata dacă ne lipsește mai puțin sau mai mult experiența dobândită în cadrul celorlalte activități de până acum.

 

 

Vă puteți descrie în trei cuvinte?

 

Paula Cojocariu Berențan: Puțin trei cuvinte...(râde)...bine. Aș putea spune că sunt o persoană ambițioasă, corectă, onestă și o persoană altruistă.

 

Tiberiu Manolache: Un om sincer, un om devotat și un om muncitor.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store