INTERVIU Dumitru Codreanu : „Nu suntem un fel de pramatii politice”

 

Dumitru Codreanu este unul dintre cei mai longevivi oameni politici locali. Fost senator în legislatura 2000 – 2004 şi consilier judeţean din 2008, acesta a fost exclus în urmă cu aproape un an din partid. Sancţiunea i-a fost parţial ridicată, în sensul că a fost reprimit în formaţiune, dar nu pe poziţia anterioară de preşedinte al filialei PRM Botoşani. A devenit însă secretar executiv la nivel naţional, iar acum aşteaptă alegerile din organizaţie, programate pentru luna martie, unde ar putea candida din nou la prima funcţie. Asta şi pentru că, potrivit spuselor sale, dispune de timp, bani şi maşini pentru a conduce un partid.

„Preşedinte a fost numit, numit repet, dl. inginer Baban”

-    Care mai este statutul dvs. în partid? Aţi fost exclus, aţi revenit…
-    Da, se împlineşte acum în martie un an de zile de cînd am fost exclus din partid de către biroul permament de atunci, am făcut o contestaţie, contestaţia a fost aprobată ca să rămîn membru în cadrul filialei PRM Botoşani. Am fost suspendat din funcţia de preşedinte, preşedinte a fost numit, numit repet, dl. inginer Baban pe o perioadă de aproximativ un de zile cît se termină această suspendare şi de aceea în luna martie vor avea alegeri în filială pentru preşedinte, pentru că nici interimatul nu poate să ţină la nesfîrşit într-o filială cum este cea de la Botoşani, avînd în vedere şi rezultatele pe care noi le-am obţinut la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi locale.

-    A avut cineva din filiala de la Botoşani un rol în excluderea de atunci a dvs.?
-    Da, presa!

-    Doar presa?
-    Presa, da! Pentru că într-o conferinţă de presă am răspuns la întrebarea unei colege a dumitale, întrebarea fiind cam următoarea: „mai există şi alt candidat pentru funcţia de preşedinte al PRM la nivel central sau se instalează dictatura lui Vadim?” Şi bineînţeles că în cadrul PRM nu există o dictatură a lui Vadim, există un partid, un organism viu, în care se intră, din care se iese şi am zis că da pentru că şi la ora actuală avem cadre militare, cadre tinere ş.a.m.d., dar am afirmat faptul că „ce s-ar face PRM fără Vadim?” şi asta este ceva normal. Ca drept dovadă, la congresul de anul trecut dl. preşedinte Vadim a fost reales preşedinte în unanimitate, fiind cel mai longeviv preşedinte de partid din România.

-    Dar bănuiesc că dl. Vadim n-a stat să citească ziarele din Botoşani.
-    Nu, nu, nu, i-a fost adus la cunoştinţă probabil de cei care fac sinteza presei la nivel central pentru că se urmăreşte şi activitatea noastră în teritoriu, a preşedinţilor, a secretarilor executivi, cum sunt eu la ora actuală şi atunci…

„Tebuie să dispui de timp, maşini cu care să te deplasezi, să dispui de bani”

-    N-aţi avut sentimentul că v-a săpat cineva de aici, din filială?
-    Nu cred, pentru că să fii un lider de partid şi dacă vrei să faci ceva într-o filială trebuie să dispui de timp, maşini cu care să te deplasezi, să dispui de bani.

-    Şi dvs. dispuneţi de toate lucrurile astea?
-    Eu lucrurile astea în toate campaniile le-am avut şi mulţumesc bunului Dumnezeu şi familiei mele că m-au sprijinit pentru a acţiona pentru filială, împreună cu colegii de partid, de ce să nu zic? Sunt o parte din ei care vin şi ei cu bani, cu maşinile pentru deplasări. Nu e influenţă, dar au venit cu nişte negocieri pentru a face materialele pentru propagandă extraordinar de bune. Unii dintre ei chiar dacă au plecat la PDL, nu vreau să-i dau numele că-i mare director acum, a negociat bine în campania electorală pentru obţinerea unor preţuri bune pentru a face acele materiale de propagandă. Am cheltuit şi eu şi colegi mei în cele trei campanii electorale aproximativ un miliard jumătate-două.

-    De ce durează atît de mult să se organizeze alegeri în filială?
-    E statutară treaba, un de zile. În intervalul de un an de zile de la sancţiune şi pînă la alegeri comitetul director poate să intervină şi să revoce hotărîrea de suspendare din funcţie a unui preşedinte.

„Alegerile trebuie să se desfăşoară democratic în cadrul filialei PRM”

-    Şi mai candidaţi sau nu?
-    Deocamdată, la ultimul congres am fost ales ca secretar executiv al partidului, deci sunt printre primele 40 de cadre ale partidului, sunt în biroul lui Vadim şi am să văd la alegerile din martie dacă o parte din colegii noştri o să dorească să mai candideze, să candideze, voi candida, dacă nu ne gîndim, sau cel puţin eu personal m-am gîndit măcar la două-trei candidaturi ca să fie treaba democratică şi alegerile trebuie să se desfăşoară democratic în cadrul filialei PRM. Avem în vedere faptul că la anul sunt alegerile locale şi noi trebuie să terminăm odată cu aceste interimat, să ne apucăm de treabă, indiferent de cine va fi, Baban, Codreanu, Ionescu, Popescu, Stratulat, cine va fi, să ne apucăm de treabă în mod serios, cu toate că nici acum nu stăm degeaba. Ca drept de dovadă, ne preocupă şi candidatura de la Corni şi nu numai să obţinem un rezultat cît de cît bun sau mai bun decît în celelalte alegeri locale avînd în vedere conjunctura prielnică iarăşi, cum a fost anul 2000, pentru PRM.
Codreanu 2
Cu toate intervenţia PP-ului acela, PUNR-ului şi care mai sunt aicea, dar probabil şi cu certitudine populaţia Botoşnaiului, că la ea mă refer că eu sunt botoşănean şi lucrez şi stau în municipiul şi în judeţul Botoşani, populaţia Botoşaniului îşi va reveni într-un fel sau altul vis-a-vis de alegerea în campaniile electorale a celor care probabil mai fac cîte ceva şi pentru judeţ. Eu mă consider un consilier judeţean, împreună cu inginerul Niţură, oamenii care facem şi intervenim atunci cînd sunt aruncate prin proiectele de hotărîre ale preşedintelui sau a celor doi vicepreşedinţi, o nedreptate pentru locuitorii judeţului. Nu mă interesează, eu nu am afaceri, eu nu umblu după firme care să intre la licitaţii prin spate sau prin dos pentru a obţine nişte bani publici de la Consiliul Judeţean, ci, din contră, ştiţi că m-am implicat în controlul acela de la Memorialul Ipoteşti nu din punct de vedere al specialităţii mele, ci din punctul de vedere al modului în care se cheltuiesc banii publici.

„Nu suntem nişte… dintr-astea politice”

-    Că aţi adus aminte de CJ, cum e? O dată votaţi alături de consilierii de la PDL, o dată de cei de la PSD, o dată de cei de la PNL, nu aveţi o strategie?
-    Da, da, da, nu suntem nişte… dintr-astea politice, nu ştiu cum se cheamă cuvîntul ăsta, că nu pot să-l exprim că nu-mi permit…

-    Cu „C” parcă…
-    Cu „C” ceva, da… dar noi votăm proiectele de hotărîri care sunt benefice pentru locuitorii judeţului, indiferent de ce parte sunt promovate şi susţinute. Deci nu suntem un fel de pramatii politice, da? Dacă o luăm însă şi pe partea cealaltă, două voturi ale noastre nu prea contează pentru multitudinea celorlalte voturi, felul cum se îmbină ele, PDL cu PNL ş.a.m.d., nu prea contează cele două voturi ale noastre, dar noi votăm cu proiectele care sunt pentru oamenii din judeţ.

-    Ce sentiment v-a încercat cînd aţi văzut acele imagini cu preşedintele partidului la evacuarea sediului?
-    Nu pot să vă spun de imagini că eu am fost prezent acolo.

„Dl.preşedinte şi-a ieşit un pic din fire”

-    Păi ştiu, de asta vă întreb, nu vi s-a părut o reacţie exagerată?
-    În calitate de secretar executiv am fost chemat la şedinţa biroului permanent în dimineaţa zilei respective, pe la ora 9. La ora 8, cînd am ajuns acolo, am văzut că e mare vînzoleală. Am întrebat despre ce-i vorba, „băi se pare că au venit ăştia să evacueze sediul”. Eu am avut o impresie că e o glumă, că nu se poate, că s-au făcut nişte demersuri, se ajunsese la nişte înţelegeri şi la un moment dat a apărut Poliţia, o trupă mare de Poliţie a venit peste noi acolo, în frunte cu o d-nă, nu ştiam cine era şi încă vreo trei, probabil ăia erau avocaţi şi a început d-na aia să ţipe „vă rog să evacuaţi pentru că trebuie să intrăm la inventarierea bunurilor din sală” ş.a.m.d. Dvs. să fi fost în locul preşedintelui, în timpul unei şedinţe să vină cineva şi să-ţi spună „ieşi afară!”. E drept, dl.preşedinte şi-a ieşit un pic din fire cu asta, au fost nişte bruscări acolo, nişte împingeri, nişte cuvinte jignitoare adresate unuia, altuia, pentru că nici poliţiştii n-au tăcut din gură. Codreanu consilierAm întîlnit unul care era comisar, mi s-a părut că era el un fel de şef ce era acolo şi un subaltern al şefului respectiv a zis „nu sînteţi de la putere, ieşiţi afară, clar!”. L-am întrerupt „băi tată, tu ştii cum te exprimi aici”, „da’ ce-am greşit dom’ne”, „eu sunt din Botoşani”, „şi eu sunt din Galaţi”, „şi dacă eşti din Galaţi cum poţi să spui nu eşti la putere şi te evacuăm? Acum două săptămîni strigai ieşi afară javră ordinară preşedintelui ţării şi acum vii şi execuţi un ordin al preşedintelui?” Dar, după umila mea părere de moldovean născut în Flămînzi, nu ăsta a fost scopul, cum de altfel şi acţiunea de la Argeş nu a avut scopul de a-l evacua pe Vadim sau de a-l aresta pe Nicolescu, scopul puterii a fost acela de a devia privirea opiniei publice de la alte lucruri importante care se întîmplau. Să ţineţi minte că în aceeaşi zi în care noi am fost evacuaţi din sediu în Parlamentul României se discuta legea învăţămîntului care prevede că, dacă sunt trei copii de naţionalitate maghiară să li se facă şcoală. Ori la ora actuală, copiii noştri, dacă sunt mai puţin cu 1 de 20, li se desfinţează şcoala şi merg copiii pe drumuri, prin păduri, pe cîmpuri ş.a.m.d. pentru că satele României sunt răspîndite. Este corect? Este omeneşte? Nici între cele două războaioe mondiale nu s-a întîmplat aşa ceva, punea lumea din satul respectiv, preotul, primarul şi cine mai era şi făceau şcoală pentru copii ca să înveţe, ori la ora actuală ne aduce într-un stadiu de incultură şi sărăcie, că altfel nu-i pot să spun, încît noi la viitoarele alegeri, copiii noştri cînd vor vota, să stea cu capul în joc şi să voteze ceea ce le dictează în conformitate cu dictatura sau reînceperea dictaturii în România.

„Munca în agricultură nu te îmbogăţeşte, dar nu te lasă să mori de foame”

-    Cum se împacă la dvs. agricultura cu administraţia şi politica?
-    Ca persoană fizică, ca om, da?

-    Cum vreţi dvs.
-    Le îmbin foarte bine fiindcă munca în agricultură nu te îmbogăţeşte, dar nu te lasă să mori de foame. Politica o fac din plăcere şi-mi place ceea ce fac şi probabil că aţi observat că în toate şedinţele CJ am o intervenţie, două, trei, altfel nu se poate, avînd în vedere că eu citesc absolut toate materialele care sunt în mapa respectivă, nu aşa cum spunea dl.preşedinte că sunt consilieri care nici măcar nu se uită prin materiale. Or fi, probabil nu-s de la noi de la PRM, ci din altă parte. Eu îmi fac bine treaba în toate ramurile activităţii mele.

Interviu realizat de Sergiu Bălăşcău