INTERVIU Cosmin Andrei la 8 luni de mandat - Evaluarea corectă o facem după 4 ani / Am o problemă și o frustrare cu... - VIDEO

Municipiul Botoșani are parte de un primar tânăr și determinat să facă lucruri notabile pentru comunitate. Sau, cel puțin, asta ne-a promis Cosmin Andrei în campania electorală, una total atipică, predominată de încrâncenare politică pe fondul unei crize sanitare fără precedent.

 

A ieșit câștigător la o diferență menită să zdruncine minți, cocarda rămânându-i la piept după câteva luni în care i-a fost contestată victoria în instanță.

 

Promisiunile și speranțele deopotrivă au fost în campanie la o cotă ridicată și continuă să se mențină la același nivel.

 

Străzi de la periferie cu asfalt, teatrul redat botoșănenilor, stadion modern, echipă în Primărie cu viziuni deschise, pachete sociale și altele. Lista cu promisiuni îl urmărește și obligă în același timp, pentru că la finalul celor patru ani, cât stă în fotoliul de primar, va trebui să răspundă cum și-a onorat-o.

 

Debutul de mandat pare că îi este mai potrivnic decât s-ar fi așteptat, într-un context în care Primăria are executorul la intrare, orașul așteaptă investiții palpabile, iar banii, așa cum ne-au obișnuit deja edilii în discursurile adresate cetățenilor, sunt limitați.

 


”Chiar dacă este dorința oricărui primar să-și facă un colectiv așa cum își dorește, birocrația nu-i permite acest lucru”

 

-    Spuneți-mi vă rog frumos cum se face că aveți aproximativ 8 luni de zile de când sunteți primar și conduceți Primăria cu aceiași oameni din vremea fostului primar Cătălin Flutur?

-    Chiar dacă este dorința oricărui primar să-și facă un colectiv așa cum își dorește, birocrația nu-i permite acest lucru. Sunt niște reguli foarte clare, colegii sunt angajați prin concurs și nu pot fi schimbați decât în urma unei cercetări disciplinare care se sancționează, se termină, cu destituirea din funcție. Lucru care nu se poate întâmpla atât de ușor, chiar dacă mi-aș dori, pentru unele persoane. Am făcut unele schimbări atunci când colegii au ajuns la vârsta pensionării și au solicitat o parte dintre ei, prelungirea contractelor de muncă, lucru cu care nu am fost de acord, în unele situații.


-    S-ar impune o cercetare disciplinară la vreunul dintre directorii cu care lucrați?

-    În acest moment aș face o cercetare administrativă cu ceea ce s-a întâmplat cu situația de la societatea Termica, lucru care a condus la plata unor sume foarte mari de bani, de la Primărie.

 

-    De la Modern Calor...

-    Când s-a făcut transferul bunurilor de la Termica, către municipalitate, pentru a fi predate societății Modern Calor, în vederea accesării fondurilor europene.

 


”Serviciile avocațiale pe care le-a contractat Primăria au fost externalizate către o casă de avocatură și (...) nu am luat la cunoștință prin documentele pe care le-am avut, de întinderea prejudiciului”

 


-    Și dl Florin Sandu a avut o dublă calitate acolo, director la Modern Calor și administrator special la Termica...

-    Primesc de multe ori, petiții, sesizări, reclamații din partea cetățenilor în ceea ce privește activitatea societăților comerciale. Dar cetățenii nu înțeleg că aceste societăți comerciale sunt în subordinea Consiliului Local, altă autoritate publică pe care eu nu o conduc. Eu doar duc la îndeplinire hotărârile pe care le adoptă CL și nu am pârghii decât pentru verificarea activității acestor societăți comerciale. Deci nu pot decide în mod direct cine conduce societățile comerciale sau să interferez cu managementul de acolo.

 

interviu primar cosmin andrei

 

-    Pentru că ați amintit de societatea Termica, cum se face că în perioada de când sunteți în Primărie, peste șapte ani, nu ați știut despre ceea ce se întâmplă acolo și nu ați anticipat cumva momentul cu care v-ați confruntat acum, când sunteți primar?


-    Am avut atribuții de viceprimar în cele două mandate pe care le-am avut în perioada 2012 – 2020 foarte clare. Nu am gestionat activitățile care privesc patrimoniul Primăriei, nu am interferat foarte mult cu serviciul juridic. De altfel, serviciile avocațiale pe care le-a contractat Primăria au fost externalizate, către o casă de avocatură și atunci nu s-a adus în discuție în ședințele de permanență la care am participat sau nu am luat la cunoștință prin documentele pe care le-am avut, de întinderea prejudiciului. Știam că există o problemă cu patrimoniul acestei societăți comerciale pentru că am pierdut punctele termice și aveam cunoștință de acest lucru. Dar nu știam de decizia instanței care privește o despăgubire în echivalent în lei, cu penalități atât de mari. Iar acest lucru nu a fost adus la cunoștință nici de cei care au condus Primăria la momentul pierderii procesului.

 

”Am delegat și viceprimarilor dar lucrurile cu adevărat importante le-am păstrat într-o gestiune directă”

 

-    Apropos de atribuții, că ați amintit, spre deosebire de ceilalți primari, majoritatea atribuțiilor le-ați păstrat pentru dvs. și nu le-ați delegat celor doi viceprimari. La fel, de fapt, a procedat și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. Este o sarcină de partid? Pentru că e greu de crezut că e o simplă coincidență?

-    Nu este nicio sarcină de partid, așa am hotărât, consider că pot duce la îndeplinire foarte bine atribuțiile pe care le-am păstrat. Știu că sunt direct răspunzător pentru ceea ce se întâmplă în municipiu cu impact mare asupra vieții botoșănenilor. Am capacitatea să duc la bun sfârșit aceste sarcini, cunosc foarte bine ceea ce trebuie să fac. Am delegat și viceprimarilor, dar lucrurile cu adevărat importante le-am păstrat într-o gestiune directă tocmai pentru că oamenii văd un singur răspunzător: primarul. Oamenii văd un responsabil pentru ceea ce se întâmplă în oraș și nu este în sarcina Primăriei. Și aici mă refer la intervenții pe care le fac societățile comerciale, care intervin pe domeniul public. Tot primarul este vinovat pentru că Nova Apaserv nu-și repară gropile din carosabil. Și atunci, pentru că sunt direct răspunzător, vreau să o gestionez foarte bine și să duc la îndeplinire aceste sarcini, într-un mod direct, fără a interfera cu viceprimarii și pentru a scurta circuitul decizional.


-    Dar delegându-le atribuții la nivel minimal nu i-ați lăsat cumva fără obiectul muncii pe cei doi viceprimari? Nu se plictisesc la serviciu?

-    Au treburi de făcut, de altfel nici aceste atribuții pe care le-am delegat nu sunt puține, sunt lucruri importante atât în sarcina dlui Toma cât și a dlui viceprimar Buhăianu. Sunt atribuții importante din punctul meu de vedere și dacă vor să facă treabă nu se pot prevala de numărul acestor atribuții. Să le ducă la bun sfârșit pe cele pe care le au și le mai pot delega din atribuțiile mele pe parcurs.

 

”Sunt mult mai deschis decât au fost cred, primarii din celelalte mandate”

 


-    În interviul din campania electorală aferentă alegerilor locale din 27 septembrie 2020 spuneați că vreți să fiți un primar altfel precum precedentul, fiind convins că botoșănenii „așteaptă de la un primar lucruri importante, investiții mari, nu să schimbe table de șah în Parcul Mihai Eminescu sau să taie buruieni din cimitir”...

-    Puteați să spuneți foarte bine „frunze la câini”...

 

-    V-am citat pe dvs. din ceea ce ne-ați declarat, pentru publicația Botoșăneanul, în interviul din campania electorală.

-    Așa este.

 

interviu primar cosmin ionut andrei

 

-    Credeți că acum vă ridicați la înălțimea așteptărilor botoșănenilor, așteptări pe care le au de la dvs.?

-    Atunci când am spus că vreau să fiu un primar altfel, m-am referit la faptul că vreau să fiu mai aproape de botoșăneni, vreau să fiu foarte mult pe teren și vreau să fac lucruri cu adevărat importante. Consider că știu care sunt lucrurile cu adevărat importante, mă refer la investiții majore în infrastructură și un dialog permanent cu cetățenii pornind de la nivelul cel mai de jos. Sunt mereu în cartiere, am dovedit acest lucru prin comunicările pe care le-am făcut, am audiențe aici la Primărie, primesc pe toată lumea, sunt mult mai deschis decât au fost cred, primarii din celelalte mandate tocmai pentru a lua pulsul nevoilor botoșănenilor. Dar evaluarea corectă, o facem după patru ani de zile, atunci când demnitarii răspund în fața electoratului și fac acest lucru, prin vot. Dacă ceea ce voi face va fi apreciat pozitiv, voi primi încrederea botoșănenilor, dacă nu, nu.


”Am o problemă și o frustrare cu...”


-    Dvs. sincer, vă place cum arată municipiul Botoșani?

-    Îmi place cum arată municipiul Botoșani dar mai sunt multe de rezolvat. Am o problemă și o frustrare cu...

 

Răspunsul primarului despre cum arată municipiul Botoșani și dacă este cel pe care și l-a dorit să-l conducă poate fi văzut de la minutul 7:55 al acestui video interviu.

 

Cosmin Andrei a fost întrebat și dacă și-ar lăsa copiii la plimbare în Centrul Istoric al orașului, una dintre zonele ocolite de botoșăneni? Sau câți kilometri din 60 câți sunt de pământ sau cu piatră spartă, a reușit să asfalteze?

 

Câte vouchere pentru femei însărcinate a oferit în primul an de mandat? Și cum a gândit programul „student la Botoșani”, la facultățile la care înscrierile încep din toamna acestui an, cu doar două specializări și cu învățământ la distanță?

 

Toate răspunsurile la întrebările adresate primarului Cosmin Andrei pot fi urmărite în materialul video, de pe canalul youtube: TV Botoșăneanul.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store