Să faci în cîteva rînduri o prezentare a profesorului Constantin Manolache este un lucru practic imposibil. Asta numai dacă ţii cont de CV-ul său, care se întinde pe vreo patru-cinci pagini. De asta vom menţiona doar că actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este unul dintre puţinii doctori la propriu din politica botoşăneană (doctorat în biologie), că după revoluţie a fost o bună parte de vreme inspector şcolar general sau adjunct şi vicepreşedinte la CJ, că a făcut parte din colectivul de experţi ai României în elaborarea bazei de date pentru înregistrarea rezervaţiei „Emil Racoviţă”, zonă de importanţă internaţională în protecţia biodiversităţii. În primăvara acestui an, chiar în biroul de la Consiliu, a suferit un accident vascular, care la 60 de ani i-a schimbat percepţia asupra vieţii.

„În orice clipă rişti să se producă acea falie în timp şi să te trezeşti în alte tărîmuri”

-    Spuneaţi cînd aţi revenit la serviciu că s-au închis porţile cerului pentru dvs. Cum e să fii atît de aproape de porţile cerului?
-    A fost o experienţă interesantă fiindcă totul a venit pe neaşteptate şi au fost cîteva momente în care chiar parcă la propriu am simţit că sunt aproape de cer. A fost şi n-a fost o metaforă ceea ce prezentam eu. N-aş dori nimănui să treacă prin ceea ce a trecut eu, am noroc că accidentul vascular a fost numai pe partea senzitivă şi nu şi pe cea motorie pentru că, dacă era pe ce motorie aş fi făcut stop cardio respirator şi într-adevăr porţile se deschideau. În rest, ce să zic…

-    V-a schimbat, eu ştiu, percepţia asupra vieţii?…
-    Da, într-adevăr, este o psihologie…

-    V-a schimbat priorităţile?
-    Nu ştiu chiar dacă şi priorităţile pentru că foarte multe priorităţi aşa, la vîrsta mea… Deşi mai am cinci ani pînă la pensie, lumea mă percepe ca fiind în prag de pensie. Ei nu, mai am cinci ani, că dacă am părul alb asta nu înseamnă că sunt şi pensionar. Dar vreau să vă spun că, într-adevăr, s-a schimbat percepţia pentru că în orice clipă rişti să se producă acea falie în timp şi să te trezeşti în alte tărîmuri. E poate cel mai aproape de suflet acel dicton care spune carpe diem, trăieşte-ţi clipa, pentru că nu poţi să şti ce se poate întîmpla peste o oră, două, mîine sau poimîine. Deşi la Iaşi mi s-a spus că accidentul vascular a fost bine tolerat de organism şi că următorul n-o să vină chiar foarte repede. Aşa că o doză de optimism am şi cel puţin încă 20 de ani mă văd activ, dar, oricum, percepţia s-a schimbat.

„Nu voi mai continua în prima linie în activitatea politică”

-    Vă vedeţi activ unde?
-    A, păi cinci ani pînă ies la pensie şi apoi probabil că o să-mi continui activitatea. Cert este că nu cred că voi mai continua cu activitatea politică pentru că asta te supune la un efort deosebit. O să rămîn numai cu cea didactică pentru că în învăţămîntul particular pot să predau, deci nu în învăţămîntul de stat. Şi eu am nişte ore la şcoala postliceală şi acolo sunt coleg cu doctorul Naciu care are 82 de ani şi este extrem de volubil, activ.

-    Deci renunţaţi şi la învăţămîntul de stat?
-    Nu păi dacă ies la pensie, spuneam ce fac după pensie, după 65 de ani trebuie să renunţ, deşi se pare că aş mai avea dreptul doi ani pentru că am un doctorat care îmi permite să rămîn la catedră dacă sunt sănătos, dar cum o să vrea Dumnezeu.

-    Asta înseamnă că la finele acestui mandat de consilier judeţean şi vicepreşedinte se cam termină viaţa politică a profesorului Constantin Manolache?
-    S-ar putea să fie aşa. Probabil că da, e posibil poate să rămîn consilier judeţean, poate-poate, dar cu o doză destul de mică de probabilitate. Cert este că nu voi mai continua în prima linie în activitatea politică pentru că te marchează şi îţi cere un efort suplimentar.



„Erau tot felul de patimi politice, dar nu la nivelul la care sunt astăzi”

-    Apropos de activitatea politică, dvs. aveţi ceva ani de cînd faceţi politică. Cum s-a schimbat această activitate la Botoşani, faţă de anii mai din urmă?
-    Eu am intrat în politică în 1990, cînd a fost acea efervescenţă teribilă şi ne-am trezit şi eu şi profesorul Tatarcan inspector general d-lui şi eu inspector general adjunct. Desigur că s-au schimbat. În primul rînd s-a schimbat concepţia asupra societăţii în devenire pe care o vedeam. Într-un fel o vedeam atunci, într-un vedem o vedem acum. Au venit mulţi tineri cu un suflu nou, deşi eu sufleteşte mă consider foarte tînăr, undeva pe la 40 de ani, parcă nu mă simt în nici un caz de 60 de ani.

-    Şi Iliescu cînd a împlinit 75 parcă se simţea pe la 40-45…
-    Da… cert este că Iliescu a fost un mare om politic şi că perioada după 1989 este marcată de prezenţa d-lui.

-    Am să fiu mai direct, nu este totuşi mai murdară politica faţă din urmă cu 10,15, 20 de ani?
-    Ba da şi poate faţă din urmă cu 10 ani. Eu am mai fost vicepreşedinte din 1996 pînă în 2000. Şi atunci erau tot felul de patimi politice, dar nu la nivelul la care sunt astăzi. Nu se punea problema ca acum. Parcă îţi era frică să faci ceva, să… ori acum se încalcă legea mai mult sau mai puţin pe faţă, te prosteşte în ochi, vezi cazul Roberta Anastase cu voturile. Era altfel atunci, poate eram şi noi cu ceva experienţă profesională în spate. După 1990, în primii ani, au fost promovaţi oameni care aveau mai multă experienţă, nu erau politicieni de carieră, că nici nu se putea. După aceea au venit cei tineri, o parte s-au adaptat şi merg bine, alţii însă, prin impertinenţă şi prin îndrăzneală, cred că totul li se cuvine şi lucrurile poate şi din cauza asta nu merg foarte bine. Repet, eu sunt pentru a promova tinerii, sunt tînăr în suflet, am trăit printre elevi pe care i-am iubit şi pe care îi iubesc foarte tare, dar nu se poate într-un post de conducere să pui pe cineva care singura calitate a lui este aceea de a fi tînăr. Nu, să fie şi tînăr, dar şi foarte bine pregătit în domeniul în care activează, în care îi oferi responsabilitatea. Aşa, pur şi simplu, luat de pe stradă şi pus undeva, nu…

„O serie întreagă de directori au fost schimbaţi numai pe criterii politice”

-    Sunteţi la bază profesor, aţi condus şi Inspectoratul Şcolar atîţia ani. În preajma fiecărui început de an de învăţămînt se schimbă cîte 20-30 de directori. De ce se întîmplă oare acest lucru?
-    Nu ştiu şi în vremea mea… Şi atunci cînd eram eu inspector general, vedeţi directorii sunt pe categorii. Sunt o categorie cu delegaţie, care la 31 august îşi încheie activitatea şi sunt cei prin concurs, care stau patru ani pe post. Atunci parcă era altfel dorinţa de a fi director. Din cei cu delegaţie rămîneau, vroiau să rămînă în continuare directori, acum se pare că sunt tot mai puţini dintr-aceştia şi n-aş vrea să spun că sunt schimbaţi pe criterii politice pentru că…

-    Pentru că aşa este într-o anumită măsură.
-    Într-o anumită măsură sigur că da, dacă nu eşti colorat în portocaliu nu poţi să… Şi nu pot să mă gîndesc decît la d-na Huncă sau la o serie întreagă de directori care pur şi simplu au fost schimbaţi şi numai pe criterii politice. Ei, atunci nu se întîmpla treaba asta. Cît eu am fost inspector general, iată, era şi şeful PNŢCD-ului director, era un vicepreşedinte PNL, de la PD erau foarte mulţi şi noi am mers pe principiul competenţei şi am spus, dacă este bun de ce să îl schimbi? Directoarea Negrescu, care era foarte bună directoare, era membru PNL şi n-am schimbat-o.

-    Şi nu vă pare rău acum?
-    Nu, nu.

„Dacă eşti profesor bun, elevii te ascultă şi sunt aceeaşi”

-    Nici acum, cînd colegii dvs. de partid cam sunt daţi afară?
-    Atunci erau alte vremuri şi e greu să judeci acum prin prisma a aceea ce se petrecea atunci. Nu ştiu… pe undeva da, pe undeva nu, cert este că era parcă altă coeziune între cadrele didactice şi societatea şi între ele şi părinţi şi chiar între elevi.

-    Fiindcă am ajuns la elevi. Ei cum erau înainte de revoluţie, cum erau în primii ani de după revoluţie şi cum sunt acum? Aud cadre didactice care zic că e tot mai greu să fii profesor la Botoşani.
-     Şi da, şi nu. Dacă eşti profesor bun, elevii te ascultă şi sunt aceeaşi, o parte din ei dornici să înveţe dacă sunt atraşi de obiectul respectiv, o altă parte nu. Dar, dacă ştii să te faci plăcut şi în momentul în care ai o problemă serioasă de rezolvat «dragilor, să fim atenţi să înţelegem problema asta şi cînd e să ne distrăm, ne distrăm, ieşim în aer liber, mergem în excursie sau mai ştiu eu ce». Ori, dacă elevul te simte nepregătit, atunci speculează momentul, iau înainte profesorii şi lucrurile nu merg bine.

„20 de ani am fost profesor, 20 de ani am lucrat în administraţie şi mă gîndesc unde am fost mai bun?”

-    Aveţi cam două decenii de activitate politică şi administrativă la nivel înalt. Care sunt lucrurile sau lucrul pe care îl regretaţi după atîta timp petrecut în funcţii importante?
-    20 de ani am fost profesor, 20 de ani am lucrat în administraţie şi acum stau şi mă gîndesc unde am fost mai bun, de care parte a activităţi m-am simţit mai apropiat? Regrete… ? Sunt regrete că nu am făcut mai mult. Aşa au fost şi vremurile. De pildă, nenumărate drumuri am făcut la Bucureşti pentru o serie întreagă de investiţii care pînă la urmă nu s-au finalizat ori s-au finalizat foarte greu. Şi mă gîndesc la aducţiunea de gaz metan sau la calea ferată. Deci, gazul metan s-a rezolvat, calea ferată nu s-a mai rezolvat. Alte lucruri… am încercat introducerea uniformelor în şcoală imediat după revoluţie. Nu s-a vrut şi, interesant, elevii poate ar fi înţeles că noi vroiam o uniformă care să reprezinte un semn distinctiv pentru fiecare şcoală şi să existe o competiţie între elevi pentru că eu sunt adeptul competiţiei. Totdeauna, unde sunt doi sau trei pe un loc, va fi selectat cel mai bun. Chiar la admiterea în liceu, acolo unde era concurenţa mare, copiii erau foarte buni. Ei, am înţeles că acum sunt unităţi şcolare care au uniforme proprii. De fapt, nu erau acele uniforme clasice, ci nişte semne distinctive, prin care copiii să se poată deosebi unii de ceilalţi.

-    Poate ne spuneţi în încheiere care ar fi principala realizare dacă regretele sunt relativ puţine.
-    Realizare? Nu pot să spun eu pentru că în aceşti ani au fost multe şi chiar nu vreau să le nominalizez, îi las pe cititori să le spună.

Interviu realizat de Sergiu Bălăşcău