Intervenție dificilă a pompierilor botoșăneni, la Gorbănești

Aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și lăstăriș au ars, astăzi, pe un câmp de la marginea localității Gorbănești. Pompierii din Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești au intervenit rapid, dar misiunea a fost îngreunată de vânt și terenul accidentat.

 

Incendiu de proporții pe câmpiile din Gorbănești

 

Aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și lăstăriș au ars, astăzi, pe un câmp de la marginea localității Gorbănești.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gorbănești. Vântul, degajările mari de fum, suprafața mare incendiată, temperaturile ridicate, dar și faptul că terenul era accidentat au îngreunat misiunea pompierilor.

 

Aceștia au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea flăcărilor. Mai bine de o oră a durat întreaga intervenție.

 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise. 
 

Legislația privind Protecția Mediului și sancțiunile aplicate

 

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

 

Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.


Riscurile arderii vegetației uscate și a deșeurilor

 

Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetație uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospațiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecință.

 

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

 

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.