INTERPELARE la ședința de la Municipiu: Sute de botoșăneni se opun unei investiții: Nu suntem de acord cu restaurante, magazine, terase, instituții

Ședința de Consiliu Local de astăzi, 25 februarie 2021 a început cu o intervenție din partea unei reprezentante a unui ONG local care se împotrivește deramării unei investiții în municipiu.

 

Mai exact în Bulevardul Mihai Eminescu, ieșirea către Iași unde un investitor privat intenționează să construiască un centru comercial de anvergură. Zona aleasă este apropiată de intersecția cu strada Petru Rareș.

 

Asociația EMA (Ecologic – Media – Ambient) a luat ființă în urmă cu mai puțin de un deceniu tocmai din dorința de a stopa demersuri similare.

 

„În 2008 s-a construit fără documentație PUZ , ilegal, un bloc pe amplasamentul unei case. Pentru a stopa construirea altor 4 blocuri, în februarie 2014 am înființat Asociația Ecologic – Mediu – Ambient, cu 81 de familii. Suntem o comunitate de botoșăneni care vor să salveze ce mai poate fi salvat, case cu grădini din Bulevardul Mihai Eminescu. Suntem europeni și ne punem întrebarea: de ce nu aplicăm modele de bune practici pentru apărarea naturii și vieții oamenilor. Cine va lua decizii în numele nostru și pentru viitorul nostru?”,

Luminița Curtman, reprezentant Asociația EMA

 

 

Botoșăneanca le-a solicitat consilierilor locali să nu voteze pentru aprobarea documentației pentru concretizarea acestei investiții, de construire a unui nou centru comercial, în condițiile în care există deja unul.

 

„Nu suntem de acord cu schimbarea zonei, din zonă de case în zonă cu restaurante, magazine, terase, instituții. Orice parcelă poate fi cumpărată de oricine, mai ales străini, creând un haos în Bulevardul Mihai Eminescu, singurul colț eminescian, Eminescu să ne judece. În anul 2013 am trimis peste 50 de adrese oficiale la Agenția pentru Protecția Mediului, Primărie și Poliția Locală, Inspectoratul de Stat în Construcții, ministere sau Avocatul Poporului”,

Luminița Curtman, reprezentant Asociația EMA

 

Prin construirea unui centru comercial, ar urma să fie luate o serie de decizii și pe infrastructura rutieră sau pietonală, inclusiv pentru micșorarea trotuarelor. Aspect total neagreat de riveranii care se pun oricărei noi investiții de amploare.

 

Aleșii locali au ascultat-o pe profesoara Luminița Curtman și nu au făcut niciun fel de considerație.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store