Interceptări şi „percheziţii informatice” în jaful din decembrie

 

Odată cu finalizarea anchetei în cazul tâlhăriei de 37.000 de euro s-au făcut publice şi câteva detalii ţinute la secret pe parcursul desfăşurării cercetărilor. Astfel, soluţionarea dosarului a presupus percheziţii domiciliare, dar şi în sistem informatic în mai multe municipii, au fost efectuate interceptări şi localizări prin mijloace tehnice.

Totodată, asupra inculpaţilor au fost instituite măsuri asiguratorii şi de siguranţă. S-a muncit într-un susţinut. Astfel, pe 23 ianuarie, zi în care au fost operate trei reţineri, urmate de tot atâtea arestări preventive, inspectorii de poliţie Ionuţ Creţu şi Ionuţ Stărică şi-au început activitatea la 8:00, finalizând-o abia a doua zi la 3:00. Şi-au reluat treaba în dosar după numai cinci ore şi au terminat-o pe 25 ianuarie la ora 22:00. În tot acest interval au desăşurat audieri de inculpaţi şi martori, reţineri, conduceri în teren la Botoşani şi Suceava, percheziţii. „Conduita lucrătorilor de poliţie merită cu atât mai mult evidenţiată, având în vedere calitatea unora dintre persoanele implicate în cauză, precum şi faptul că aceştia şi-au dus la bun sfârşit misiunea, în ciuda tuturor piedicilor de care s-au lovit în cursul anchetei”, a afirmat procurorul de caz Dragoş Bujorean. Toate acestea au dus la constituirea altor patru dosare faţă de cel iniţial. 
CITEŞTE ŞI:
 Interceptări şi „percheziţii informatice” în jaful din decembrie
 Jaful din decembrie: Gata ancheta, lotul Huţanu trimis în judecată – AFLĂ inculpaţii
 Jaful din decembrie: Bani grei cheltuiţi în ancheta tâlhăriei – AFLĂ cât
 Jaful din decembrie : Procurorul de caz cere avansarea a 3 poliţişti - AFLĂ-I