Întâlnire emoționantă între Alexia și colegii din accidentul de autocar, mărturia Elenei: În două secunde ni s-a schimbat viaţa / I-am văzut mâna şi mi-a fost frică să o iau - VIDEO

Alexia, fata cu braţele replantate, şi-a revăzut astăzi doi dintre colegii răniţi şi ei grav, în accidentul de autocar din Paşcani.

 

La spitalul din Iași, Elena şi Silviu au povestit cum li s-au schimbat vieţile într-o clipă. Adolescenţii sunt recunoscători că trăiesc şi privesc cu optimism spre viitor.

 

”Cu o curbă înainte era să ne răsturnăm”

 

Elena este în Ansamblul ”Flori de Măr”, din Curtești, de şapte ani. A trăit alături de colegii ei momente unice de bucurie, dar tot împreună au trecut şi prin coşmarul vieţii lor. S-a întâmplat în decembrie când autocarul care îi ducea la un spectacol în Ialomiţa s-a răsturnat la ieşirea din Paşcani. Fata de 16 ani retrăieşte cu groază accidentul.

 

”Noi cu o curbă înainte era să ne răsturnăm şi noi atunci am început să ţipăm, să-i spunem şoferului să meargă mai uşor că sunt copii în spate, dar a mers în continuare şi în câteva secunde mi s-a schimbat viaţa”, a povestit Elena pentru Observator.

 

Elena era lângă Alexia în momentul impactului.

 

”Era mult sânge, am văzut-o pe Alexia, era pe jos, că noi stăteam împreună. Eram lângă Alexia şi a fost o fracţiune de secundă, în două secunde ni s-a schimbat viaţa. I-am văzut şi mâna şi mi-a fost frică să o iau, că am vrut să o ajut şi până am ieşit de acolo nu m-am mişcat de acolo. Tot am încercat să ne ajutăm între noi. A fost o minune că suntem în viaţă şi că am dat peste nişte doctori absolut minunaţi. Înainte eram mai imatură, mai copilă”, a completat Elena.

 

Dacă Eric a fost salvatorul surorii lui, Elena a avut un alt erou: Silviu. Rănit la cap şi cu braţul rupt, băiatul a găsit puterea să îşi ajute colegii.

 

”Am încercat să mă refac complet, să uit de momentele alea, mai mult când am sunat-o pe mama şi a realizat şi ea ce se întâmplă. Eu credeam că e un vis ce se întâmplă. Cel mai greu a fost când am ajuns acasă şi am realizat ce se întâmplă”, a povestit Silviu.

 

”Perioada a fost foarte grea, copilul a fost traumatizat, dar astăzi sunt fericiţi. Nici noi, adulții, nu am fi așa puternici ca ei”, a spus și Duță Marlena, mama lui Silviu.

 

Spitalul din Iaşi a devenit acum loc de întâlnire pentru adolescenţi.

 

Alexia este pentru Elena şi Silviu un model de curaj.

 

În urmă cu două zile, Alexia a primit o vizită surpriză acasă, la Curteşti. Medicul Sidonia Susanu, care a reuşit după 20 de ore de operaţie singura dublă replantare de braţe din Europa, a venit să o vadă.

 

Doctorul a încurajat o: după un an de recuperare fata îşi va putea folosi braţele aproape ca înainte de accident.

 

Vezi Video

 

(Foto: captură Observator)