Întâlnire cu toţi candidaţii la şefia CJ pusă la cale de un sindicalist

 

Toţi cei şapte pretendenţi la preşedinţia Consliului Judeţean vor fi probabil invitaţi la o masă rotundă organizată de Cartel Alfa. Acţiunea ar urma să aibă loc spre sfârşitul acestei luni, în perioada 28- 30 mai. Uniunea judeţeană a confederaţiei sindicale intenţionează să organizeze atunci o dezbatere pe o teme de interes pentru membrii afiliaţi.

Formatul întrunirii este încă în discuţii, iar reprezentanţii Cartel Alfa aşteaptă sugestii, recomandări şi propuneri. Ei doresc ca la acţiune să participe candidaţii, jurnalişti, lideri de sindicat şi unii salariaţi interesaţi de tema discuţiei. Discuţia ar urma să fie moderată de preşedintele judeţean al confederaţiei, iar candidaţii vor avea un timp strict determinat pentru o prezentare liberă privind subiectul. Ulterior vor urma câte una-două întrebări din cinci direcţii distincte: mass-media, moderator, contracandidaţi, liderii sindicatelor din domeniul dezbaterii şi salariaţii participanţi la acţiune.
CITEŞTE ŞI:
 Şapte botoşăneni vor preşedinţia CJ – LISTA candidaţilor
Un element esenţial îl va constitui respectarea timpului pentru prezentare, respectiv pentru răspunsul la întrebări. „Acţiunea Cartel Alfa Botoşani nu are absolut nici o conotaţie electorală, toţi candidaţii vor fi trataţi identic, inclusiv ca timp alocat. Va fi permisă înregistrarea acestei activităţi civice şi sociale, urmând ca fiecare reprezentant mass-media sau candidat să decidă cum intenţionează să utilizeze înregistrarea proprie”, a afirmat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Acesta speră ca până săptămâna viitoare să finelizeze discuţiile cu fiecare candidat sau cu persoanele responsabile din echipa de campanie electorală.
CITEŞTE ŞI:
 Parlamentarii chiulesc şi de la întîlnirea cu sindicaliştii