Unitatea publică din Botoșani răspunzătoare de distribuirea coletelor, a corespondenței și a altor servicii nu suferă de deficit de personal.
Este vorba despre Oficiul Județean de Poștă din Botoșani care este asaltat zilnic de aproape 100 de persoane care au nevoie să expedieze anumite colete, să primească sau să achite anumite facturi.
Sediu principal al poștei este cel din zona centrală, vizavi de biserica „Sfântul Gheorghe", iar datorită zonei accesibile, cetățenii doresc să își efectueze serviciile la Oficiul Poștal 1.
Exist însă, și un alt sediu al poștei, în zona Gării, Oficiul Poștal 2 care nu este cu mult depășit de cel principal.
,,Media diferă de la oficiu la oficiu. De exemplu, la oficiul Botoșani 1 (sediu principal) sunt peste 100 de persoane. La oficiile din mediul rural sunt mai puține. Mai există un oficiu poștal în zona gării, dar lumea preferă să vină aici, știu de Poșta din Centru și este aglomerat.”
Vica Purice, director al Oficiul Județean de Poștă Botoșani.
Oficiul Județean de Poștă din Botoșani se numără printre puținele instituții publice care nu se confruntă cu un deficit de personal.
În ciuda aglomerației de la începutul fiecărei luni, angajații unităților poștale fac față cererilor și reușesc să-și îndeplinească atribuțiile.
,,Nu este deficit de personal, noi lucrăm cu personalul pe care îl avem normat și ne străduim să stăm la dispoziția publicului, chiar dacă uneori depășim programul de lucru aferent zilelor normale. Când este necesar mai suplimentăm prin alte mijloace ca să putem deservi toți clienții. Pe tot oficiul județean suntem cam 460 de angajați.”
a adăugat Vica Purice.
Numărul ridicat de angajați este unul dintre factorii care menţin calitatea serviciilor oferite de Oficiul Poştal Botoşani.