Institut pentru analiza dosarelor de ajutoare sociale

 

Potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, pentru a nu mai exista nemulţumiri în rândul beneficiarilor de ajutoare sociale, comisiile de analiză a dosarelor se vor dizolva. În locul lor se va forma un nou institut naţional în care va fi încadrat personal medical specializat pentru a aproba acordarea banilor doar celor care sunt cu adevărat bolnavi.
Toate comisiile acestea dispar, deci nu mai sunt împrăştiate în subordinea unor agenţii care au altă activitate şi care nu pot să controleze exact activitatea lor şi se face un institut naţional specializat pentru toate persoanele cu handicap de la copii, la vârstnici pentru pensionare care vor asigura într-un cadru organizat şi mult mai bine controlat”, a declarat Sebastian Tocariu, director executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale. Potrivit acestuia, măsura luată era necesară pentru ca toate cazurile care sunt prezentate comisiilor de analiză să fie formate din personal calificat medical care este în măsură să evalueze dosarele botoşănenilor care solicită ajutor social. În prezent sunt trei comisii care analizează dosarele minorilor, persoanelor cu handicap şi pensionarilor. (E.Ş.)