Tot ce înseamnă clădiri de patrimoniu și moșteniri istorice, trece prin mâinile unui director. Alături de el, alți doi angajați țin pe picioare instituția care are grijă de istoria, în clădiri, a unui județ întreg.
La Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Botoșani, n-au fost niciodată mai mult de zece angajați, de la reorganizarea instituției, în 2001. Cu timpul, acestora le-a venit vremea de pensionare, așa încât s-a ajuns ca astăzi, să numere trei salariați, cu tot cu director, asta deși organigrama instituției prevede șapte posturi, celelalte patru fiind însă blocate.
„Pentru ca o instituție să funcționeze la parametri normali, ar trebui să aibă minim 15 angajați. Ca să poată face protecția patrimoniului cultural cu adevărat, profesionist. Nici dacă i-am avea pe toți șapte, nu am putea face treaba bună”, s-a plâns directorul Direcției de Cultură, Dănuț Huțu. Marea lui mâhnire vine mai ales din faptul că, după perioada „de glorie” (când instituția îi avea pe „cei zece”), au început să „dispară” posturile. Pur și simplu.
„Oamenii au fost și alungați de aici. Am pierdut un post pentru că ni s-a tăiat, în perioada de maximă criză financiară. Cu timpul, de la nouă posturi, am ajuns la șapte, și tot așa. Dar noi nu ne plângem, ne facem datoria atâți câți suntem, cu toate că avem și colaboratori, cum ar fi, de pildă, serviciul de contabilitate”, a conchis directorul instituției de cultură.
(C.B.)